Schi în pandemie

Anul 2020 a fost o încercare dură pentru mulți dintre noi. Încă din primăvară am fost obligați să renunțăm la pasiunea noastră pentru schi și outdoor și să ne concentrăm atenția pe sezonul hivernal 20/21. Din păcate, multora li s-au năruit visele de a mai ieși la schi în afara țării chiar și în acest sezon. Austria, Italia, Franța anunță posibila deschidere abia pe la finele lunii martie; chiar și așa, nimic nu e sigur. Și totuși există speranță: Elveția. Singura țară din munții Alpi unde s-a schiat în acest sezon, atât în decembrie, cât și acum. Da, schiatul acolo presupune un mic sacrificiu: o perioadă de 14 zile de autoizolare la domiciliu la întoarcerea în țară; însă cum mulți lucrează de acasă în această perioadă, cele două săptămâni pot fi mai ușor de suportat.

Acces: dată fiind perioada pe care o trăim și restricțiile impuse de anumite țări, cel mai recomandat este accesul cu avionul. Autoritățile elvețiene nu impun niciun fel de restricții cetățenilor români care intră pe teritoriul țării (cel puțin la data redactării acestui articol). Indiferent pe care aeroport alegeți să zburați (Basel, Geneva, Zurich, etc), accesul spre orice stațiune de schi din Elveția este unul foarte facil. Fie alegeți să închiriați o mașină, fie folosiți rețeaua de trenuri/autobuze (extrem de rapidă și convenabilă – www.sbb.ch). Alegeți-vă stațiunea în care doriți să ajungeți cu mare atenție; nu toate stațiunile funcționează la capacitate maximă și nu toate sunt deschise.

Condiții de schi: un sezon excelent în Alpi cu căderi masive de zăpadă care, evident, nu au ocolit nici Elveția. La acest moment, orice stațiune aflată la o altitudine rezonabilă va satisface și cel mai pretențios schior.

Prețuri: tarifele la skipass sunt sensibil mai scumpe decât în țările vecine și se situează între 60-80 Euro (Chf)/zi. Evident că la achiziționarea unui pass pe mai multe zile prețul scade considerabil. Prețul mediu pentru un apartament cu un dormitor este între 80-100 Eur (Chf)/noapte.

Una din cele mai accesibile stațiuni din Elveția, din punct de vedere al accesului și al prețurilor și cu o zăpadă garantată pe întreg sezonul datorită altitudinii, este Engelberg. Situată în vecinătatea binecunoscutei localități Lucerne, având un munte împânzit de pârtii și cu o diferență de nivel de peste 2000 metri altitudine, poate fi accesată în două ore și jumătate (cu trenul) din aeroportul Basel (zbor direct din Cluj și București). Locul este unul extrem de renumit în rândul practicanților de schi off piste, posibilitățile fiind nenumărate. 

Am fost acolo în decembrie 2020 și o să vă spun în următorul articol, de ce, dacă iubești freeriding-ul, merită să-ți faci un obicei de a vizita anual zona.

Scris de: Andrei Huțanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *