Cupa Fischer ajunge în acest an la Mărișel, Poiana Brașov și Straja
Cupa Fischer, una dintre cele mai mari competiții dedicate amatorilor de schi din România, se extinde. După cele patru ediții…
Cupa Fischer, una dintre cele mai mari competiții dedicate amatorilor de schi din România, se extinde. După cele patru ediții…
Lunile februarie și martie vor fi pline în evenimente pe pârtiile din Predeal. Sunt programate trei competiții înscrise în calendarul…
Pro Ski Cupa Speranțelor este un adevărat campionat de schi dedicat, așa cum îi spune și numele, copiilor, celor mai mici sportivi…
Alpinista care a murit în Munții Bucegi la începutul lunii ianuarie, chiar de ziua ei de naștere, a fost recuperată…
Cei care merg la schi în Europa trebuie să știe că de la 1 februarie sunt noi condiții de circulație…
Trei persoane cu dizabilități locomotorii au devenit, în premieră pentru România, monitori de schi. În cadrul programului Caiac Smile, Vasile…
Salvamont România poate deține autospeciale de intervenție, dar nu le poate folosi la urgențe cu semnale acustice și luminoase pornite,…
Este a doua zi consecutiv când vântul puternic îi determină pe administratorii domeniilor schiabile din unele zone să nu pornească…
Austriaca Cornelia Huetter şi italianca Frederica Brignone s-au clasat pe primul loc, la egalitate, duminică, în proba de SuperG de…
Schiorii români au făcut duminică dimineața primele antrenamente pe pârtiile care vor găzdui probele de la Olimpiada de iarnă din…
Vântul puternic obligă administratorii domeniilor schiabile să nu pornească duminică instalațiile de transport pe cablu. Potrivit meteorologilor, este Cod portocaliu…
Maramureș Rookie Fest, o etapă de Campionat Mondial de snowboard și freeski, care a avut loc pe pârtia Șuior, și-a…