Paradox românesc: Salvamont poate deține autospeciale de intervenție, dar nu le poate folosi la urgențe

Salvamont România poate deține autospeciale de intervenție, dar nu le poate folosi la urgențe cu semnale acustice și luminoase pornite, din cauza necorelării legislației.

Salvamont România a publicat luni un film în care prezintă o parte dintre autospecialele și ambulanțele salvatorilor montani din țară și ale colegilor lor din Europa. Toți fac parte din sistemul de urgență, salvează oameni pe munte, acționează în regim de urgență, acordă prim ajutor medical și transportă accidentați.

Diferența față de restul Europei este, spun cei de la Salvamont, că în România echipele nu se pot deplasa la accidente și nu pot transporta accidentați circulând pe drumurile publice în regim prioritar cu ajutorul mijloacelor de semnalizare acustică și vizuală.

„Acest lucru se datorează necorelării legislației, un act normativ asigură Salvamont caracterul de serviciu de urgență, permite achiziția de ambulante și mașini de intervenție, vehicule dotate prin omologare cu mijloace de semnalizare acustică și vizuală, dar alt act normativ nu nominalizează Salvamont între serviciile de urgență care au voie să le folosească. Suntem singurul serviciu de urgență din România care ne confruntăm cu acest paradox, putem cumpăra și deține vehicole de interventie si transport accidentati, dar nu le putem folosi în acțiunile de urgență”, susțin reprezentanții Salvamont.

Aceștia arată că, în 2021, 8.265 de persoane au fost salvate de Salvamont România, dintre acestea peste 3.000 necesitând transport de urgență la unitățile spitalicești.

„Poate cele 100 de ambulante și autospeciale de intervenție nu au dreptul sa circule în regim prioritar pe șosele când se îndreaptă către o urgență, dar credem ca miile de persoane salvate și care trebuie duse la spital merită transport prioritar, cel care poate face diferența între viață și moarte”, adaugă salvamontiștii.

Aceștia spun că legislația necesară a fost concepută, a obținut avizele necesare, dar de peste 5 ani nu intră la votul final, perioadă în care salvamontiștii au avut peste 30.000 de acțiuni de salvare.

Cel mai recent caz în care era necesar transportul unui pacient la spital s-a înregistrat sâmbătă, 29 ianuarie. Salvamontiștii din Gorj au intervenit la o persoană accidentată grav, cu traumatism cranian major și cu pierderea stării de conștiență mai multe minute.

„Pacientului i-a fost acordat primul ajutor medical, a fost stabilizat și este transportat către spital cu o ambulanta Salvamont, dar care, din pricina necorelării legislației specifice, nu poate să foloseasca mijloacele de semnalizare acustice si vizuale din dotare si să circule în regim prioritar pe drumurile publice în situații de urgență”, spuneau atunci salvamontiștii.

Scris de: Călin Pop

Foto și video: Facebook/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine