Şase pârtii noi între Rasnov şi Predeal

Şase pârtii noi între Rasnov şi Predeal
Şase pârtii noi între Rasnov şi Predeal

Promisiuni mari faţă de amatorii de distracţie şi sport pe pârtie. Primăria din Braşov a anunţat că vor fi construite şase noi pârtii între localităţile Râşnov şi Predeal. Lucrările ar urma să fie gata până în anul 2020, potrivit promisiunilor primarului municipiului Braşov, George Scripcaru. Autorităţile vor să facă pârtiile cu bani europeni începând de anul viitor. S-au apucat de lucru şi au întocmit Planul Urbanistic Zonal pentru această investiţie iar acum urmează realizarea studiului de fezabilitate din care vom aflaşi valearea estimată a investiţiei. Au fost stabilite deja şi traseele viitoarelor pârtii care vor avea între o mie şi două mii de metri lungime fiecare. Cel mai probabil acestea vor fi amenajate pe versantul vestic al Masvului Postăvaru. Tot acolo proiectul de dezvoltare prevede şi cinci instalaţii de transport pe cablu. Este vorba despre două instalaţii de telescaun şi trei de teleschi. Pentru ca schiorii să se poată bucura de pârtii chiar şi atunci când nu ninge, dar e destul de frig, proiectul cuprinde şi sunsistem de tunuri de zăpadă. Iar asta îi va obligă pe constructori să amenajeze şi un nou lac de acumulare din care să fie alimentată instalaţia. Altitudinea lacului va fi de 885 de metri. Scopul final al acestui proiect este acela de a da Braşovului şanse cât mai mari pentru organizarea Jocurilor Olimpice pentru Tineret din anul 2020. Astfel, dacă începe de anul viitor, investiţia va fi cuprinsă în dosarul de candidatură.   Redacția]]>

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine