Premieră: Regatul Tonga, la Jocurile Olimpice de Iarnă

După surpriza oferită de Jamaica în anul 1988 cu echipa de bob, Regatul Tonga vine cu o nouă premieră neaşteptată. Va participa pentru prima dată în istorie la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Tonga va fi reprezentată de către fostul jucător de rugby Bruno Banani. Acesta s-a calificat la proba de sanie de la Jocurile Olimpice organizate anul viitor la Sochi, în Rusia. Bruno Banani s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Sochi după ce a obţinut locul 28 din 42 la Campionatele Cupei Mondiale care au avut loc în prima jumătate a lunii decembrie în Park City, SUA.

La Sochi vor concura 110 atleţi la proba de sanie (masculin, feminin şi dublu). Bruno Banani Tânărul sportiv din Tonga are 25 de ani şi până în 2008 nu s-a mai urcat vreodată pe sanie. A început să se antreneze pentru proba de sanie la vârsta de 18 ani (în 2008 – n.r.). La acea vreme era student la informatică şi era pasionat de rugby. Atunci a fost selectat să se antreneze pentru proba de sanie alături de atleţi profesionişti din Germania, scrie stuff.co.nz. Numele său iniţial era Fuahea Semi. Însă compania care i-a propus să se antreneze alături de atleţii germani l-a convins să-şi schimbe numele. Acesta a fost înregistrat la Federaţia Internaţională de Sanie cu primul său nume dar a „dispărut” ulterior. Când s-a întors purta deja numele unei celebre companii germane creatoare de modă şi articole sportive.

Proba de sanie Sania s-a dezvoltat ca sport în Elveţia (şi are rădăcinile) încă din secolul al XVI-lea. Primele sănii au fost construite însă 300 de ani mai târziu de patronii unui hotel elveţian care au vrut să-şi impresioneze turiştii cu senzaţiile tari oferite de alunecarea cu sania. Întrecerile de sanie şi-au făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, în 1964, atât la feminin cât şi la masculin, iar din 1976 se desfăşoară pe aceeaşi pistă ca şi bobul.

România nu a lipsit niciodată de la întrecerile olimpice de sanie din 1980, de la Jocurile Olimpice găzduite de Lake Placid. Cea mai bună clasare românească a fost locul 4, la sanie 2, ocupat de Ioan Apostol şi Liviu Cepoi, în 1992, la Jocurile Olimpice de la Albetville.

Regatul Tonga Tonga este un stat suveran polinezian. Este compus dintr-un arhipelag ce numără 176 de insule şi are o suprafaţă totală de aproximative 750 de kilometri pătraţi de uscat răspândit pe 700 de mii de kilometri pătraţi în Oceanul Pacific. 52 din cele 176 de insule sunt locuite de puţin peste o sută de mii de persoane.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine