Despre Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, se ştie de multă vreme că este o persoană pasionată de sport şi activităţi outdoor. Este extrem de pasionat de judo şi adoră să pescuiască, dar îi plac şi sporturile de iarna. Vladimir Putin a luat lecţii de patinaj vreme de două luni, iar în ultimle zile a demonstrat că-l atrage şi schiul. Cât de bine schiază Putin?
Pe masură ce Jocurile Olimpice de la Sochi erau tot mai aproape, Vladimir Putin s-a decis să schieze puţin la Sochi, alături de Dimitry Medvedev. Tehnica sa a fost lăudată şi catalogată drept foarte stabilă de către fostul campion sovietic la schi, Leonid Tyagachev. În plus, fostul campion a afirmat că Vladimir Putin ar putea face coborâri extrem de rapide ale pârtiilor.

Totuşi, atleţii şi internauţii din SUA intervievaţi de către cei de la tetongravity.com au o părere mai rezervată, dacă nu chiar diferită: Preşedintele Vladimir Putin schiază într-un mod plictisitor. Nu se distrează deloc. Loveşte cu beţele de schi în clăpari pentru a scutura zăpada care, în realitate, nu s-a acumulat pe aceştia, mişcă şoldurile într-un mod ciudat şi are o poziţie inconfortabilă pe schiuri, dar l-ar putea întrece pe Obama într-o cursă, a explicat Daron Rahvles, legenda a schiului american.
Să fiu sincer, sunt impresionat. Multe celebrităţi şi politicieni merg în vacanţe la schi şi abia reuşesc să fac plugul. Desigur, Vladimir Putin a mers pe o pârtie verde, dar mă bucur că o parte din banii lui de dictator au fost daţi pe lecţii de schi…este pură propagandă. Sunt sigur că cei din echipa sa nu l-ar fi lăsat pe un teren care ar fi putut să-i facă neplăceri, a spus un comentator pe un forum despre schi.
Când am fost în Krasnaya Polyana (Sochi) la competiţia Freeride World Tour, spaţiul aerian de deasupra noastră a fost închis pentru că Vladimir Putin se antrena pentru cariera lui de schior amator în staţiunea sa privată. De fapt, într-una din zile nu am putut desfăşura competiţia pentru că elicopterul nostru de urgenţă nu a primit acordul de decolare din cauza lui Vladimir Putin. Ce mai diva!, a subliniat Elyse Saugsted, vedeta Co-Lab şi fost campion naţional al SUA la downhill.
Vladimir Putin pare a fi un schior care habar n-are ce face. Cel mai bun indiciu este modul în care şi-a prins casca pe cap, în special cum şi-a prins chinga peste barbă. Surprinzator însă, mişcările sale arată că Vladimir Putin a luat ceva lecţii de schi, însă nu mă aştept să câştige vreo cursă. În schimb mă bucur că-i place sesiunea de relaxare de după schi, a mai spus un alt internaut.
Se vede foarte clar că este un rus pe schiuri. Are o poziţie de robocop. Sunt surprins că nu şi-a pus o cască cu vizor, sunt foarte populare. Mi-au plăcut foarte mult şi beţele cu apărători pentru slalom. Le-a luat doar pentru stil. Vladimir Putin vrea să pozeze într-un dur al muntelui, a mai spus un comentator al competiţiilor de schi pentru amatori.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine