Fenninger conduce la antrenamentul de la Val’Isère

Fenninger conduce la antrenamentul de la Val d'Isère
Fenninger conduce la antrenamentul de la Val d'Isère

Organizatorii au muncit din greu joi, 18 decemebrie, pentru a pregăti pârtia pe care s-a susținut singurul antrenament pentru cursa de coborâre de sâmbătă, 20 Dec.

Austriaca Anna Fenninger a fost cea mai rapidă pe cei 2900 de metri ai manșei, cu timpul de 1:45.93. Coechipiera sa, Regina Sterz, a fost pe locul doi, la o diferență de 0.42 secunde, iar a treia în top e Lindsey Vonn, la 0.45 secunde în spate. Fenninger se află pentru prima oară în cariera sa, pe podium la Val d’Isère. „Antrenamentul a decurs bine„, a spus Fenninger. „Mă așteptam să fie o manșă mai rapidă. Sper să mă descurc la fel de bine și mâine„.

După revenirea în forță de la Lake Louise, Lindsey Vonn a părut să fie în largul ei, în ciuda greșelii de la începutul manșei. Ea va încerca să obțină sâmbătă cea de-a 61-a victorie la Cupa Mondială. „Cred că am fost puțin emoționată după accidentul lui Stephanie Moser„, a recunoscut Vonn. „Toată lumea a avut probleme la săritură. Nu am schiat la potențial maxim. Am încredere că va fi bine mâine, deoarece cu toate că am virat prea larg la o poartă, timpul obținut este bun„.

  Scris de: Adrian Nechita

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine