Cupa Mondială de Schi Alpin, Kjetil Jansrud (Norvegia) nu lasă pe nimeni să se apropie de el. La sfârșitul Super G-ului de sâmbătă (20 Dec), Jansurd era cu 0.46 secunde înaintea lui Dominik Paris. O diferență de 0.46 nu pare prea mare, dar se observă că norvegianul a avut o performață uriașă, dacă ținem cont de diferența de 0.37 secunde dintre locul II, Paris, și locul III, Romed Bauman.

Slalomul uriaș (băieți), de duminică (21 Dec) s-a încheiat cu victoria lui Marcel Hirscher, cea de-a treia victorie a austriacului din patru slalomuri uriașe, în acest sezon. Pe Gran Rise, de la Alta Badia, Hirscher a terminat într-un timp cumulat de 2 minute si 30.17 secunde, cu un total de 1.45 secunde în fața rivalului său american Ted Ligety (locul doi).
Francezul Thomas Fanara, care așteapta un podium încă de la începutul sezonului, a obținut locul trei cu doar 0.30 secunde în spatele lui Ligety.
Proba masculina de la Cupa Mondială continuă în Italia, la Madonna di Campiglio, după care va urma o pauză de sărbători.
Scris de: Adrian Nechita
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine