De la schiuri la placă. Primele 3 ore cu antrenor

Claudiu Gheorghiţă îmi spunea, în urmă cu trei ani, când ne-am întâlnit prima oară, că trecerea de la schi la placă este foarte uşoară şi chiar plăcută. Acum avea şansa să mă includă în experimentele de conversie la o anumită vârstă. A spus DA, din prima. Ne-a acceptat pe amândouă şi, după ce am fixat prima întâlnire pe Pârtia Teleschii Feleacu , ne-a indicat locul pentru închirierea de echipament. E normal că nu are sens achiziţionarea unui echipament complet de placă până nu e sigur că eşti făcut pentru acest sport. Cu închirierea nu ieşi în pierdere, garantat. Polartek Sport Service este cel mai vechi centru de închirieri şi întreţinere de echipament de schi şi placă, din Cluj Napoca. Pentru o zi, în funcţie de ceea ce se împrumută, se plăteşte, în medie, 40 de lei. Şi ca să vă conving să alegeţi să închiriaţi de a Polartek, vă mai spun că se află pe strada Fericirii. Claudiu este un om răbdător şi ăsta a fost norocul nostru! Vă daţi seama…două fete şi foarte multe căzături…de pe placă, normal! Nu din cauză că nu am înţeles ce trebuie să facem, ci pentru că nu am reuşit să punem în practică toate informaţiile primite. [gallery type="rectangular" size="full" link="file" ids="9170,9169,9168,9167,9166"] Greutatea este întotdeauna la vale! Nu te lăsa jos! striga Claudiu după noi…de 10, 20 de ori la rând. Apoi au urmat trântele…pe fund, pe burtă şi pe încheieturi. Din fericire la placă cel mai des, dacă nu ai protecţie, te poţi lovi la încheieturi, la spate şi prea puţin la genunchi. Recunosc, nu îmi este uşor să controlez centrul de greutate care, spre deosebire de schi, unde trebuie să fie pe piciorul din deal, la placă este pe piciorul din vale. Cea mai frumoasă parte a fost peisajul din Dealul Feleacului, admiratul altor placagii, pricepuţi, spre deosebire de noi, şi ultima din primele trei ore de curs. Ce s-a întâmplat? Vă spun imediat! Până atunci, merită să vedeţi câteva din „bâlbele” noastre cu placa pe pârtie. [gallery type="rectangular" size="full" link="file" ids="9163,9162,9161,9160,9159,9158,9157,9156"] Încet-încet şi temătoare, recunosc, pentru că prinzi repede viteză mare. Datul cu placa are un ceva ce te face să-ţi doreşti să-l înveţi cât de repede. Este mai mult de poziţie…pari mai lejer decât cu schiurile, dar este şi de trend, e adevărat… E bine când poţi cădea în tihnă, fără să te vadă multă lume, iar în timpul săptămânii, în Feleac, pe la ora 16, nu sunt prea mulţi pe pârtie. Ultima oră a fost pe nocturnă! [gallery type="rectangular" size="full" link="file" ids="9165,9154,9153,9152,9146,9147,9148,9149,9150,9145,9144"] Frumos, foarte frumos! Claudiu a alergat alături de noi, pe pârtie, până am reuşit amândouă, dar şi Darius (un mic prieten drag care are aceeaşi părere: cu placa e cool) să coborâm fără să cădem. A fost ca un fel de dans. Mi-a plăcut. Am zâmbit şi am mulţumit pentru experienţa trăită! E interesant să îndrăzneşti să înveţi lucruri noi! Creează experienţe şi amintiri plăcute de fiecare dată când ai ocazia. Iar Claudiu ştia că, dacă reuşim, chiar şi cu puţin ajutor, să coborâm fără căzături, ne vom întoarce şi pentru alte lecţii de placă! https://www.youtube.com/watch?v=lCe4lIAp4Ds   Alina]]>

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine