Start pentru Achiriloaie în Cupa Mondială

Ioan Valeriu Achiriloaie ia startul sâmbătă seara (25.11.2017) în prima etapă de Coborâre a Cupei Mondiale din sezonul 2017 – 2018, la Lake Louise, Canada.

Sportivul brașovean va fi al 75-lea la start, după ce, la singurul antrenament oficial care s-a desfășurat înaintea acestei curse, nu a reușit decât al 86-lea timp, la aproape 8 secunde și jumătate de lider, francezul Adrien Theux. Al doilea la antrenamentul de vineri, 24.11.2017, a fost austriacul Matthias Mayer, iar al treilea timp i-a revenit norvegianului Kjetil Jansrud. Totuși, așa cum apreciază comentatorii sportivi prezenți la Lake Louise, este greu de spus cine a mers la maxim și cine s-a păstrat pentru cursa de sâmbătă, mai ales că schiorii au avut parte de o singură cursă de pregătire.

Antrenamentele de miercuri, 22.11.2017 și de joi, 23.11.2017 au fost anulate din cauza încălzirii vremii și a precipitațiilor căzute, atât sub formă de ninsoare, cât, ulterior, și sub formă de ploaie. Coborârea masculină de la Lake Louise este programată sâmbătă, 25.11.2017, de la ora 21,15 ora Romaniei și va fi transmisă în direct de Eurosport 1 începând cu ora 21,33. Duminică, 26.11.2017, tot la Lake Loiuse, este programat primul Super G al sezonului, cu Ioan Valeriu Achiriloaie la start.

Înainte cu câteva zile, schiorul român se declara încrezător, iar într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ski Magazine, a mărturisit că în acest sezon și-a propus să se apropie de primii 30 la fiecare etapă.

Scris de: Andrei Huțanu

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine