Cursuri de formare profesională pentru monitori de schi, la Predeal

2extreme.  La această sesiune au participat 12 cursanți, timp de 15 zile. Cursurile s-au desfășurat la Predeal, pe pârtia Clăbucet. Certificatul care recunoaște pregătirea cursanților este recunoscut de  către Ministerul  Muncii  și Justiției Sociale.

Acest modul se încadrează în categoria III a instructorilor și cuprinde 20 de ore-parte teoretică și 34 ore- parte practică.  Pachetul conține și suportul de curs.                                

Pentru a începe acest modul este necesară verificarea cunoștințelor printr-un test, care îți validează( prin calificativul admis/ respins) participarea la curs. „Următorul modul de pregătire a viitorilor instructori începe pe data de 15 ianuarie 2018 și va dura aproximativ 15 zile. Acest curs va fi împărțit în mai multe grupe, dacă este cazul. O grupă poate fi alcătuită din maximum 28 de persoane ce vor fi instruiți și supravegheați de 2 monitori acreditați de către Federația Română de Schi-Biatlon”  a declarat Cristi Mazarache, organizatorul acestui curs și vicepreședintele Școlii Române  de Schi.

Pentru a te înscrie la acest curs este necesar să completezi un formular. Iar mai apoi să trimiți documentele necesare către organizatori la contact@formaremonitori.ro Documentele necesare pentru înscriere: -copie act identitate – copie certificat de nastere – copie certificat de casatorie (daca este cazul) – copie act studii (minim bacalaureat) – aviz medical cu mentiunea: Apt pentru participare la curs / Clinic sanatos – cazier judiciar – contract curs de formare profesionala (2 exemplare) – copie ordin de plata a taxei de participare curs Școala de schi 2extreme organizează cursuri de formare profesională (inițiere), pentru ocupația de monitor de schi, snowboard si sporturi de alunecare pe zăpadă. Programul fiind autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificari (ANC), având avizul Autoritătii Competente (Federația Română Schi-Biatlon – Ministerul Tineretului și Sportului), conform standardului ocupațional.

Scris de: Alina Vasilescu

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine