Deși nu a funcționat nici două săptămâni, pârtia de la Bistrița continuă să înghită bani

Pârtia de schi „Cocoș” din complexul Wonderland care a funcționat doar zece zile în ultimele două sezoane! O sumă de 180.000 de lei a fost alocată de urgență de consilieri municipali în ultima ședință a consiliului local pentru realizarea unui studiu geotehnic care să dea o soluție tehnică pentru o alunecare de teren avut loc în luna mai.

Din cauza precipitațiilor din primăvara acestui an, o suprafață de 30-40 de metri pătrați de teren situată mai sus de lacul de acumulare folosit pentru alimentarea cu apă a tunurilor de zăpadă a alunecat, autoritățile susținând că este vorba de o cauză naturală la care trebuie găsită rezolvare. Deocamdată s-au alocat bani pentru realizarea unui studiu geotehnic care să stabilească ce lucrări trebuie făcute, Primăria Bistrița urmând să aloce apoi o altă sumă pentru realizarea proiectului tehnic și pentru executarea lucrărilor de consolidare a zonei respective.

Pe lângă banii pentru studiul geotehnic, consilierii au mai alocat 258.000 de lei pentru cumpărarea unor tunuri noi de zăpadă, cele patru achiziționate până acum fiind insuficiente. Până acum, Primăria Bistrița a cheltuit peste 7 milioane de euro din împrumut făcut pentru 10 ani pentru amenajarea unei pârtii de schi situată lângă oraș, la o altidudine de doar 676 de metri.

Pârtia Cocoș are o lungime de 1300 m iar transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri. Pârtia este de categorie medie spre ușoară, are punctul de plecare la o altitudine de 676 de metri și o diferență de nivel de 257 de metri. Pârtia  a fost finalizată în 2016 însă, pentru că municipalitatea nu a găsit o firmă care să opereze investiția iar sezonul de iarnă 2016-2017 a fost ratat, inaugurarea a fost amânată pentru sezonul 2017 – 2018, sezon în care pârtie a funcționat doar zece zile. În cele zece zile cât a funcționat, aproximativ 400 de schiori au folosit zilnic instalațiile de transport pe cablu în timpul săptămânii și peste 850 în timpul weekend-urilor, municipalitatea reușind să încaseze din vânzarea cartelelor de acces 115.000 de lei.

Pârtia Cocoș face parte dintr-un proiect amplu de amenajare a unui Complex Sportiv de Agrement Polivalent Wonderland, care se întinde pe o suprafață de 300 de hectare și va avea atât zone de agrement pentru sporturi de iarnă – pârtia de ski, patinoar în aer liber cât și o zonă pentru practicarea sporturilor de vară cu Aqualand, bazine de înot, terenuri de tenis, de basket și golf dar și un hipodrom.

Scris de: Raluca Lăzăroi

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine