Concursul organizat de Ski Magazine și Snow Fest s-a încheiat. Ion Cojocaru, Miriam Rus și Raluca Jiga sunt fericiții câștigători. Ei vor primi, pentru 3 copii norocoși, 3 sejururi gratuite însoțite de 3 cursuri gratuite de schi sau snowboard la Kids Snow Fest Austria. Excursia va avea loc în 4-11 ianuarie 2020, la Zell am See.

Concursul s-a desfășurat în perioada 22 noiembrie – 6 decembrie 2019 pe paginile de Facebook și Instagram Ski & Outdoor Magazine. Concurenții au trebuit să dea like/follow paginilor organizatorilor și să menționeze într-un comentariu un prieten care ar aprecia la fel de mult ca cei mici din familie să știe să schieze. Câștigătorii au fost aleși prin intermendiul random.org de extragere automatizată.

Copiii câștigători vor fi cazați la minunatul Hotel Latini 4* din Zell am See. Binențeles, condiția pentru a merge la munte este să fie însoțiți de câte doi adulți. În vreme ce cei mari se pot bucura de cei peste 400 de kilometri de pârtii, copiii vor putea să învețe să sau să își perfecționeze tehnica pe schiuri sau placă la unul dintre cele trei cursuri gândite special pentru ei:
A. Inițiere – curs pentru 1 singur copil / săptămână – se adresează copiilor care nu au mai făcut schi / snowboard, sau care încă nu reușesc să schieze singuri.
B. Curs de grup / săptămână (începători, intermediari, avansați) – de 2, 3, 4 sau 6 ore / zi (grupurile se vor constitui în funcție de nivelul de pregătire a copiilor de către instructori și coordonator).
C. Curs privat de 1 oră – se adreseaza atât copiilor cât și adulților.

Nu doar cei trei câștigători s-au ales cu premii. Toți cei care s-au înscris la concurs, vor beneficia de 5% reducere din prețul pachetului de schi.
Detalii despre Kids Snow Fest Austria, AICI.
Scris de: Bianca Șomlea
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine