Schi alpin: Sezon încheiat pentru italianul Dominik Paris

sursa: FB / Dominik Paris

Schiorul italian Dominik Paris s-a accidentat grav la genunchiul drept, în timpul unui antrenament în Austria și a fost nevoit să pună capăt sezonului. El se află în prezent pe locul al doilea în Cupa Mondială la coborâre.

Potrivit Federaţiei italiene a sporturilor de iarnă (FISI), Paris a suferit ‘o ruptură a ligamentului încrucişat anterior’ la genunchiul drept, precum şi ‘o microfractură a capului peroneului’.

sursa: FB / Dominik Paris

Sezonul meu se opreşte aici. Din nefericire, în timp ce coboram, schiul interiorul a luat prea multă zăpadă, iar ligamentul a cedat. Nu sunt prea multe de adăugat. Vom decide în următoarele zile, împreună cu staff-ul medical, ceea ce este de făcut”, a spus schiorul, citat în comunicatul FISI.

Câştigătorul celor două probe de coborâre organizate în luna decembrie la Bormio, Dominik Paris ocupă în prezent locul al doilea în Cupa Mondială la această disciplină și poziția a patra în clasamentul general al circuitului masculin de schi alpin.

Italianul s-a accidentat în timpul unui antrenament la Kirchberg (Austria), în apropiere de Kitzbuehel, unde urma să ia parte vineri la un slalom super-uriaş, iar sâmbătă la o probă de coborâre.

La 30 de ani, Dominik Paris a cucerit titlul de campion mondial la slalom super-uriaş în 2019, an în care a câştigat şi micul Glob de Cristal al acestei discipline. El are în palmares 18 victorii în Cupa Mondială de schi alpin, la 14 la coborâre şi 4 la Super-G.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine