Elveţianca Lara Gut-Behrami a câştigat, luni, al doilea slalom super-uriaş de la Garmisch-Partenkirchen (Germania), contând pentru Cupa Mondială feminină de schi alpin, adjudecându-şi totodată a patra victorie consecutivă la această disciplină.
Lara Gut (29 ani) a fost cronometrată cu timpul de 1 min 17 sec 37/100, fiind urmată la 28/100 de slovaca Petra Vlhova, liderul clasamentului general al Cupei Mondiale, cu un avans de 42 de puncte faţa de Gut, şi la 74/100 de austriaca Tamara Tippler.
Schioarea elveţiană, care a câştigat şi sâmbătă super-uriaşul de la Garmisch, este marea favorită a disciplinei la Campionatele Mondiale de la Cortina d’Ampezzo (Italia, 8-21 februarie).
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine