Începe cea de-a zecea ediție Red Bull Oslea Hike & Ride!

Începe unul dintre cele mai iubite concursuri de schi & snowboard din România! În 19-20 februarie are loc Red Bull Oslea Hike & Ride, ediția cu numărul 10. Competiția îmbină alergarea montană cu disciplinele de freeride schi & snowboard.

Formatul acestei ediții rămâne ca cel de la ediția trecută: 360 de concurenți, 300 la categoria OPEN și 60 la categoria PRO. Competiția se va desfășura în masivul Oslea din munții Vîlcan, județul Hunedoara. Accesul la locația evenimentului se va face pe DN 66A, parcurgând orașele Văii Jiului dinspre Petroșani spre Uricani.

sursa: Red Bull Hike & Ride (2019)

Ziua de vineri, 19 februarie, este dedicată calificărilor prin proba de „chinese downhill” . În această probă, controlul, tehnică și pregătirea fizică vor face diferența. Cei mai rapizi 100 de rideri vor trece mai departe în finală.

Finala va avea loc sâmbătă, 20 februarie și se va desfășura după regulile de tradiție ale competiției. Totul începe prin urcarea nemiloasă, contratimp a versantului pe o distanță de 3,9km, cu plecare de la cota 1.300 și până la nivelul crestei la 1.940 metri. Ajunși pe creastă, riderii vor trece la partea a două a competiției: coborârea pe schiuri sau snowboard a Masivului Oslea, fiind punctați în funcție de abilitățile tehnice. Linie, control, fluiditate, tehnică, stil, trick-uri, sunt doar câteva dintre elementele de care trebuie să ții cont pentru a impresiona juriul.

Sursa & informații suplimentare, aici.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *