Varianta luată în calcul de autoritățile din Brașov: La schi, doar cu certificat verde

Autoritățile din Brașov iau în calcul pentru acest sezon de iarnă varianta aplicată în Austria: accesul pe pârtii doar pentru cei care prezintă un certificat verde, care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.

Viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, a spus că autoritățile încearcă să găsească soluții pentru a putea ține deschis sezonul de schi din acest an.

„Încercăm să anticipăm cam care vor fi soluțiile, pentru că am văzut de curând în presă, cum că în Austria, de exemplu, sezonul de schi va fi deschis la modul la care schiorii vor trebui să aibă fie vaccin, fie test PCR valabil, pentru a putea intra pe pârtii, lucru care probabil, s-ar putea întâmpla și la noi“, a spus Sebastian Rusu, potrivit Europa FM.

Autoritățile din Brașov au anunțat că au demarat pregătirile pentru sezonul de iarnă: au fost verificate instalațiile pentru zăpada artificială și a început umplerea lacului Postăvarul, de unde se folosește apă pentru zăpada artificială.

În această săptămână, autoritățile din Austria au anunțat că pârtiile de schi vor fi deschise, însă vor fi introduse restricții pentru pasionații sporturilor de iarnă.

Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite doar accesul persoanelor care fac dovada că au fost vaccinate sau testate împotriva noului coronavirus sau că au trecut prin boală, a anunţat Guvernul de la Viena.

Scris de: Călin Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *