Unde se schiază în weekendul 11-13 martie

Primăvara se lasă așteptată, spre bucuria iubitorilor de sporturi de iarnă. În weekendul care urmează se anunță vreme geroasă și ninsori la munte, iar administratorii domeniilor schiabile din țară sunt pregătiți să primească mii de turiști.

Meteorologii au anunțat pentru vineri și sâmbătă vreme geroasă, cu minime de până la -14 grade, dar asta nu îi va împiedica pe iubitorii de sporturi de iarnă să ajungă la munte. Cu atât mai mult cu cât pe arii restrânse sunt anunțate și ninsori slabe.

Vestea bună a săptămânii vine de la Pârtia Bogdan din Harghita, unde vinerea toți elevii au parte de acces gratuit. La Pârtia Bogdan este deschis de vineri până duminică între orele 10.00 și 17.00.

La Mădărași, este deschis în fiecare zi de la 10.00 la 17.00, dar vinerea și sâmbătă este program și de la 18.00 la 21.00.

Și la Havas Bucsin se schiază în weekend între orele 10.00 și 17.00.

„Condițiile sunt perfecte, iarna e la ea acasă, vă așteptăm la schi”, au transmis și administratorii de la Borsec.

Marele avantaj la schi în Harghita este că se poate folosi un ski-pass unic pentru 12 pârtii din 6 locații din județ. Este vorba de pârtiile Lobogó Băile Homorod, Centrul de Schi și Agrement Bogdan, Havas Bucsin Pasul Bucin, Veresvirág Ciumani, Kissomlyó Miercurea Ciuc și Complexul de Schi Speranța din Borsec.

La Rarău a nins în această săptămână, astfel că se schiază în condiții foarte bune. În Bucovina se poate schia și la Vatra Dornei, dar și la Cârlibaba, unde va avea loc sâmbătă de la ora 10.00 prima ediție a Cârlibaba Trophy. Înscrierile pentru concurs se pot face până sâmbătă, la cele două categorii 18-50 de ani, amatori și avansați, și peste 50 de ani.

Winter Tour revine în 12 și 13 martie acesta la pârtia olimpică Borșa, cu un extra-weekend la cererea publicului. Gașca din Cluj va organiza un carnaval, iar persoana cu cel mai bun sau trăznit costum va fi premiată. La fel ca în ultimele două weekenduri, Winter Tour va strânge pe pârtie donații pentru familiile din Ucraina afectate de război și va dubla suma donată.

La Cavnic pârtiile sunt excelente, iar în weekend administratorii îi așteaptă pe turiști cu multe surprize, inclusiv un concurs de schi. Stratul de zăpadă măsoară în medie peste 80 de centimetri.

La Șuior se anunță vreme și pârtii excelente.

Și pe pârtiile de la Buscat Resort – Băișoara este un strat nou de zăpadă, după ce a nins în această săptămână.

În județul Cluj se mai schiază la Muntele Băișorii, dar și la Mărișel, unde are loc sâmbătă și duminică Family Race.

În apropiere, la Stâna de vale, toate pârtiile de schii sunt deschise, cu zăpadă din plin și vreme execelente. De la ora 14.00 este programat și un party cu DJ.

Și pe Domeniul Schiabil Șureanu a nins în ultimele zile, iar administratorii spun că ușor-ușor ajung la 2 metri de zăpadă pe toate pârtiile.

Se schiază în weekend în condiții bune și la Straja și Parâng. La Straja, stratul de zăpadă proaspătă este de 30 de centimetri, iar în weekend va avea loc Cupa Veteranilor.

Și în Muntele Mic se schiază atât pe pârtiile Borlova, cât și pe cele administrate de weSKI.

„Toată săptămâna vom avea parte de vreme bună și condiții excelente de dat — atât on, cât și off-piste”, spun administratorii weSKI – Muntele Mic.

A nins în această sptămână și în Muntele Semenic.

„Tare fain ninge la noi și, pentru că ne bucurăm de multă zăpadă în acest început de martie, vom ține deschisă pârtia Goznuța de pe Semenic, de luni până vineri (7-11 martie) iar în weekend și pârtia de la Văliug”, au anunțat administratorii de la Ponton Casa Baraj.

La Domeniul Schiabil Transalpina se anunță vreme frumoasă, și zăpadă din belșug.

„Instalația de zăpadă artificiala a funcționat toată noaptea, există depozite de zăpadă pe pârtii, accesul pe pârtia tineretului fiind restricționat”, au transmis joi administratorii.

Cu condiții bune pentru schi sunt așteptați în weekend turiștii și la Rânca.

La Arena Platoș Păltiniș se anunță distracție mare.

„Dacă v-a plăcut anul trecut aventura în halat de la Arena Platoș Păltiniș, o repetăm și weekendul acesta, pe pârtii splendide, în condiții perfecte de zăpadă!”, au anunțat administratorii.

La Sinaia, joi a bătut vântul. Prognozele arată că acesta va bate puternic și vineri și sâmbătă. Din această cauză, concursul Sinaia pe pârtie programat initial în 11 și 12 martie se va desfășura în 14 și 15 martie.

Și la Azuga a nins, astfel că pârtiile sunt excelente, iar la Bușteni toate instalații și pârtiile de pe Domeniul Kalinderu funcționează, după ce administratorii au anunțat zilele trecute că „a nins ca în decembrie”.

Pe Valea Prahovei, sunt condiții bune de schi și la Predeal. La Poiana Brașov, stratul de zăpadă depășește 40 de centimetri în zona inferioară și 50 de centimetri în cea superioară.

Scris de: Călin Pop

 

 

 

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine