Guvernul vrea plan de acțiune pentru organizarea la Brașov a Jocurilor Olimpice pentru Tineret în 2028

Premierul Nicolae Ciucă a cerut luni un plan de acțiune pentru pregătirea și depunerea dosarului de găzduire la Brașov a Jocurilor Olimpice pentru Tineret în 2028.

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit luni la Palatul Victoria cu președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu.

„Cu această ocazie, participanții au discutat despre beneficiile reprezentate de găzduirea, la Brașov, a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, în 2028. Această competiție poate aduce României oportunități de dezvoltare a infrastructurii sportive, încurajarea tinerilor în practicarea sporturilor de iarnă, promovarea țării noastre în rândul țărilor cu capacitate de organizare a unor competiții la cel mai înalt nivel și valorificarea potențialului local, atât turistic, cât și sportiv”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Investițiile din ultimii ani realizate la Brașov pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European în 2013, urmate de proiecte în derulare, precum Sala Polivalentă, modernizarea și extinderea domeniului schiabil, noua infrastructură pentru sporturile de iarnă și Centrul de cercetare pentru comunități montane reprezintă atuuri relevante pentru găzduirea, la Brașov, a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, arată reprezentanții Guvernului.

Premierul a cerut un plan de acțiune pentru pregătirea și fundamentarea demersurilor de depunere a dosarului de țară pentru pregătirea procedurilor de organizare a acestei competiții internaționale.

La discuțiile de luni au mai participat consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu, Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic, secretarul general al COSR, George Boroi, președintele Consiliului Județean Brașov și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.

România vrea să organizeze Jocurile Olimpice de tineret, ediția de iarnă 2028. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine