Cea mai bună schioare a momentului în România, Ania Caill, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Ski&Outdoor Magazine, despre antrenamentele din această vară și toamnă, despre noua ei echipă și, nu în ultimul rând, despre ce și-a propus să realizeze în acest sezon.
Reporter: Cum a fost vara și toamna aceasta din punct de vedere al pregătirii? Unde și cum te-ai antrenat?
Ania Caill: Vara asta a fost mai grea, din cauza temperaturilor foarte înalte mulți ghețari au închis mai devreme sau nu au deschis deloc. Am avut noroc că am putut merge în Chile, de 2 ani nu fusesem din cauza Covidului și a interdicțiilor de călătorie.
Cantonamentul în Chile este unul foarte costisitor, dar foarte valoros. Am făcut 3 săptămâni de antrenamente cu toate echipele de Cupă Mondială. Toți merg în emisfera sudică, Chile, Argentina sau Noua Zeelandă, depinde de probele care le practici.
Rep: Știu că în această vară s-au produs mai multe schimbări în echipa ta? Despre ce este vorba? Care a fost scopul lor?
A.C.: Am angajat un skiman, fost schior al clubului CSM Corona Brasov. Îmi place ideea că dau oportunitatea unui om de la noi să vină și să învețe pe circuitul Cupei Mondiale. În felul asta ajut și eu cum pot la creșterea culturii schiului de performanță în România.
Am început și o colaborare cu fata din Australia care concurează tot în Cupa Mondială la probele de viteză. Ea a angajat un antrenor din Serbia și vom fi toți 4 tot sezonul. În acest fel ea beneficiază de skiman și eu de antrenor. Împărțim costurile în două. Altfel nu aș avea fondurile necesare să îmi angajez eu singură două staffuri.
Am oprit colaborarea cu Ioan Achiriloaie pentru că, așa cum stiți, am avut ani foarte dificili, cu mai multe obstacole. A fost foarte greu mental să faci atâtea sacrificii pe care le-a făcut, să vezi după aia că nu ești înscris la concurs sau că îți refuză locul la Olimpiadă. Avea nevoie de o atmosferă de lucru mai sănătoasă și-i înțeleg decizia. Cu toate că, bineînțeles, îmi pare rău și este o pierdere uriașă a schiului românesc.
Rep: Care este relația pe care o ai acum cu Federația Română de Schi? S-a schimbat ceva?
A.C.: Deocamdată, tot ce pot să spun este că e o relație foarte bazică, unde fiecare își face treaba. Au fost multe discuții în primăvară și vreau să cred că totul va decurge bine în viitor. Deocamdată am înscrierile făcute la următoarele Cupe Mondiale și este tot ceea ce aștept, deci suntem bine!
Rep: Unde ți-ai propus să concurezi în sezonul care începe?
A.C.: La toate etapele de Cupă Mondială în probele de viteză și la campionatul mondial, astea sunt obiectivele. Plus câteva etape de Cupa Europei.
Rep: Ești mai pregătită, fizic și psihic, față de alți ani pentru debutul sezonului?
A.C.: Da, în fiecare an progresez în punctele care au fost mai slabe în sezoanele precedente. Am o stare mentală mai bună și pot să mă concentrez doar pe ce am de făcut ca sportiv si nu pe chestiile administrative. Am schimbat inclusiv echipamentul, am trecut pe firma de schiuri Kastle, mă simt mai bine pe ele. După 12 ani pe Salomon, aveam nevoie de o schimbare și pot să spun că schiurile se potrivesc mai bine.
Rep: Care sunt țelurile tale în acest sezon?
A.C.: În fiecare an m-am apropiat mai mult de top 30 în Cupa Mondială, deci aș vrea să reușesc să intru în Top 30 la o cursă sau să lipsească sutimi, să fiu acolo, foarte, foarte aproape. Topul 30 în Cupa Mondială înseamnă elita elitei mondiale, este absolut „the best” și acolo vreau să ajung și eu. Și pe lângă asta vreau să ajung în cea mai bună formă la campionatul mondial care are loc în Franța în februarie, vreau să schiez cât de bine pot eu în momentul ăla, să ating un rezultat frumos.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine