ATCR: Este nevoie de două săptămâni de vacanță în februarie. Copiii nu pot învăța schi doar în weekend

Vacanța de iarnă din februarie, care din acest an este decalată pe județe, este un pas important pentru turismul montan, dar este necesar ca ea să dureze două săptămâni, susțin reprezentanții Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR).

Acest an școlar este primul în care inspectoratele școlare au putut să aleagă săptămâna în care elevii vor fi în vacanță în luna februarie. Ministerul Educației a pus la dispoziția factorilor de decizie din județe trei săptămâni, din care să aleagă una.

„Schimbările care au fost făcute sunt spre binele atât al copiilor, care au acum posibilitatea ca în luna februarie să meargă într-o vacanță de iarnă, cât și pentru noi, ca și administratori, dat fiind că această vacanță de iarnă nu va fi în aceeași săptămână. Fiecare inspectorat școlar în parte a putut să aleagă una din cele trei săptămâni din luna februarie ca și vacanță. Este un pas extrem de important pentru turismul montan pe care l-a făcut atât Ministerul Turismului, dar și Ministerul Educației. Au înțeles foarte bine argumentarea noastră că o vacanță de iarnă pentru toate județele în aceeași săptămână provoca doar aglomerație, prețuri mari și nemulțumirea turiștilor”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Iancu Șerbănescu, președintele ATCR.

Ministerul Educației a anunțat în luna mai că în 30 de județe vacanţa din februarie va fi în ultima săptămână a lunii.

De asemenea, în 10 judeţe, vacanţa va fi în a treia săptămână. Este vorba de Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Teleorman şi Prahova.

Totodată, în Bucureşti şi în judeţul Suceava, vacanţa va fi în a doua săptămână a lunii februarie.

„Desigur, vom mai avea discuții cu Ministerul Educației, astfel încât să încercăm să repartizăm egal cele trei perioade, deocamdată este o mică discrepanță între săptămâna 1, care era vacanța obișnuită, și săptămâna 3, unde sunt doar Ilfovul și Suceava. Nu este o egalitate ca și număr de elevi, dar pe acest subiect deja am început discuții cu Ministerul Educației”, adaugă Șerbănescu.

El spune că o săptămână în plus de vacanță ar ajuta și mai mult turismul de iarnă.

„Desigur, noi am cerut modelul german, austriac, să fie două săptămâni de vacanță în luna februarie, dar suntem mulțumiți că s-a început cu o săptămână și aceasta nu este în aceeași perioadă în toate județele. Este foarte greu pentru copii să învețe schiul sau sporturile de iarnă, activitățile în aer liber de iarnă este foarte greu să le deprindă doar în weekenduri, când toată lumea este pe pârtie, toată lumea este la biatlon, patinoarele sunt aglomerate, de aceea o vacanță de două săptămâni va fi și mai bună”, a spus președintele ATCR.

El susține că elevii trebuie încurajați să facă mișcare în natură „pentru ca ulterior să culegem roade: un corp sănătos al copilului, o mentalitate sănătoasă și implicit o învățătură mai bună”.

În sezonul trecut, ATCR a organizat mai multe proteste inedite, prin care elevii au avut acces gratuit pe transportul pe cablu.

Întrebat dacă aceste acțiuni vor continua în sezonul 2022-2023, Iancu Șerbănescu a răspuns:

„Vom vedea, am încercat prin acele proteste să sensibilizăm atât opinia publică, cât și Ministerul Educației, că sportul este sănătos și pentru a avea o gândire sănătoasă este nevoie și de sport. A fost un succes cu siguranță. Și strângerea de semnături sunt convins că a cântărit în această sensibilizare a ministerului și partea de facilități pe care le-am oferit atunci elevilor”.

Asociația Transportatorilor pe Cablu din România reunește operatorii din peste 90% din domeniile schiabile din țară.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine