Salvamontiștii au salvat din zonele montane, de Crăciun, aproape 50 de persoane

Zeci de intervenții au avut în perioada 23-26 decembrie salvamontiștii din întreaga țară, în urma cărora au fost salvate aproape 50 de persoane.

Luni, 26 decembrie, salvatorii montani au primit 22 de apeluri. În urma intervențiilor au fost salvate 23 persoane, dintre acestea 8 fiind predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru transport aerian la spital.

Duminică, au fost primite 8 apeluri prin care se solicita intervenția salvamontiștilor. În urma intervențiilor, au fost salvate 8 persoane, 5 iind predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

7 apeluri au fost înregistrate sâmbătă. În cadrul intervențiilor au fost salvate 13 persoane. Patru dintre ele au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

În cursul zilei de vineri, prima zi a minivacanței de Crăciun, au fost salvate 3 persoane, dintre care una a fost predată Ambulanței pentru transport la spital.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine