Ania Caill, locul 25 la coborâre la Campionatul Mondial

Românca Ania Caill a terminat sâmbătă pe locul 25 proba de coborâre de la Campionatul Mondial de la Meribel, probă câștigată de elvețianca Jasmine Flury.

Elvețianca de 29 de ani a realizat perfomanța carierei prin aurul cucerit la proba de coborâre a Campionatului Mondial de la Meribel.

Pe locul doi, la doar patru sutimi de secundă de lider, a fost austriaca Nina Ortlieb, în timp ce Corinne Suter s-a clasat pe locul trei.

„Chiar nu știu ce să spun, încă nu-mi vine să cred. Este pur și simplu uimitor”, a spus Flury în lacrimi.

Ania Caill a finalizat proba de peste 4 secunde de câștigătoare, pe locul 25.

„Am fost 29 de concurente azi și este drept dovadă de cât de dificilă și periculoasă este proba asta. Într-adevăr antrenamentele de viteză sunt dificil de găsit și mai ales au devenit din ce în ce mai scumpe. De aceea atleți din țările mici au abandonat probele de viteză fiind prea scumpe, prea dificil de antrenat și mult prea periculos. La fete prea puține îndrăznesc și au curajul să se dea la coborâre și să se confrunte doar cu cele din țările cu tradiție în elita schiului alpin mondial, care au infrastructură, buget și suport și mai ales cunoștințe. (…) De aceea sunt mândră să fiu aici la campionatele mondiale de schi, sa reprezint Romania în proba regină alături de cele mai valoroase fete și să-i aduc un top 25 mondial”, a scris Ania Caill pe Facebook.

Ea a fost felicitată de ministrul Sportului.

„Bravoo!”, a fost comentariul postat de Eduard Novak pe rețeaua de socializare.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine