Unde se schiază în weekendul 31 martie-2 aprilie

Schiorii sunt așteptați și în primul weekend din aprilie pe pârtiile din țară. Se schiază la Sinaia, Poiana Brașov, Cavnic, Transalpina sau Buscat.

În Poiana Brașov, se schiază în condiții bune în partea superioară, iar administratorii au anunțat în cursul săptămânii că lucrează și la înzăpezirea artificială a unor pârtii din partea inferioară. Ei au transmis că în Poiană se vas chia și de Paște. Detalii, aici.

Condiții bune de schi sunt și în Sinaia.

„Sunt amenajate și deschise pârtiile: Varianta (nr.10 pe hartă), Vâlcel (11), Valea Dorului 2 (13), Floare de colț (14), Panoramic (15), Valea Soarelui 2 (17), Lăptici 1 (18) și Lăptici 2 (19). Sunt închise, din cauza vizibilității foarte reduse, pârtiile: Cocora (20), Genune (21), Călugărul 1 (22), Călugărul 2 (23) și Călugărul 3 (24)”, au anunțat vineri administratorii.

În weekend este programat concursul „Sinaia pe pârtie”, competiție dedicată localnicilor de toate vârstele, pasionați de schi. Organizat de Primăria orașului Sinaia, alături de Clubul Sportiv Carpați și Gondola Sinaia, concursul se va desfășura pe pârtia Valea Soarelui 1 și va reuni la start peste 200 de participanți.

Aceștia vor beneficia de transport gratuit la telegondolă, telecabină, telescaun și teleschi, pe baza ecusonului de concurs.

Se schiază și la Domeniul Schiabil Transalpina – Voineasa.

„Jos la bază plouă, până în zona stâlpului 6, zăpadă apoasă, sus ninge, s-a depus strat de zăpadă după ce pârtiile au fost bătute. Deschis: Telegondola 1, Teleschi 2, Teleschi 1 închis, vânt peste limite in golul alpin”, au anunțat vineri dimineața administratorii.

Se schiază și la Cavnic, în Maramureș.

Este zăpadă bună pentru schi și la Prislop. Programul de funcționare este vineri de la 10.00 la 17.00, sâmbătă de la 10.00 la 18.00, iar duminică de la 10.00 la 17.00.

De asemenea, în județul Cluj, la Buscat, schiorii sunt așteptați cu pârtii amenjate și voie bună.

„Schiază cu 100 lei pe zi mâine (joi), vineri, sâmbătă și duminică. Vă așteptăm la schi cu zăpadă proaspătă, distracție și, de ce nu, un pahar de voie bună la bistro”, au transmis miercuri administratorii.

Știre în curs de actualizare!

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine