Concurs de tradiție al micilor schiori: Pro Ski Cupa Speranțelor

Pro Ski Cupa Speranțelor este un adevărat campionat de schi dedicat, așa cum îi spune și numele, copiilor, celor mai mici sportivi – viitorul schiului alpin din România. Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu este organizația care organizează aceste campionat.

Da, arbitrii, cei mai curtați, dar și cei mai „înjurați” oameni din sportul modern, s-au gândit că schiul românesc trebuie să producă performanță, trebuie să ne aducă bucurii atât la nivel national, cât și la nivel internațional. Și de unde trebuie pornit? De acolo de unde au pornit acești inimoși iubitori ai sporturilor de iarnă: de la copii.

Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu își are originile în Comisia Judeţeană de Schi de pe lângă Uniunea Raională pentru Cultură Fizică și Sport. Denumiri lungi și rigide, dar asta era moda în 1952. Primul preşedinte al acestei instituţii a fost profesorul Dumitru Dobrescu, un priceput practicant şi susţinător al schiului alpin şi de fond sibian.

Începând din 1952 această comisie a continuat să existe sub coordonarea forului judeţean pentru cultură fizică şi sport până în 1991, după această dată din Comisia Judeţeană de Schi funcţionând doar subcomisia de arbitri. În anul 1984 acești iubitori ai schiului inițiează Cupa Speranțelor Sibiene la schi alpin. Deși problemele financiare, slaba implicare a autorităților centrale i-a făcut pe sibieni, de multe ori, să își dorească sistarea acestei competiții, ei au continuat muncind foarte mult și transformând Cupa Speranțelor într-o tradiție.

În 2009 apare Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu, asociație care preia toată activitatea Comisiei Județene de Schi, sprijină mișcarea competițională acordând sprijin oricui dorește să organizeze un concurs de schi sau snowboard. Bineînțeles, ei continua să organizeze și Cupa Speranțelor Sibiene, competiție care, datorită popularității se transformă în 2012 în Pro Ski Cupa Speranțelor, consurs dedicat copiilor până la 12 ani.

Bucuria copiilor, emoțiile părinților, experiența unor competiții bine organizate, experiența concursului – atenția în recunoșterea traseului, nerăbdarea înaintea startului, ocolirea porților, trecerea liniei de finish – sunt elemente ce fac acest campionat al micuților schiori un pas important în dezvoltarea lor, atât ca sportivi, cât și ca oameni.

În anul 2022 Pro Ski Cupa Speranțelor ne-a propus cinci etape:

-29-30 ianuarie-Cupa Spando (Etapa I și II)

-4 februarie-Etapa III la Kalinderul Bușteni

-26-27 februarie-Etapa IV și Etapa V la Kalinderul Bușteni.

Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu pregătește clasamente și premiează sportivii la fiecare etapă, dar în martie vom avea și clasamentul general al micuților campioni.

Informații, calendarul și bineînțeles înscrierile le gășiți  pe site-ul https://pro-ski.ro/.

Primele două etape s-au desfășurat la Pârtiile Marișel, județul Cluj, și s-au ținut sub denumirea Cupa Spando. Peste 100 de copii până în 12 ani (106 în prima zi și 101 în ziua a doua) au luat startul la aceste două etape de schi alpin. Asociația Club Sportiv Spando a susținut și organizat împreună cu Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu acest eveniment, reușind să se ridice la așteptările și dorințele marilor campioni. Părinții, antrenorii, susținătorii s-au bucurat de eveniment, au avut parte de un adevărat spectacol pe pârtie și au putut să simtă ospitalitatea locului, zona Marișel fiind cunoscută datorită tradițiilor locale și a „frumuseților” gastronomice. Manșele au fost de slalom uriaș și au fost pregătite de către arbitrii sibieni în colaborare cu membrii Asociației Club Sportiv Spando.

La startul Cupei Speranțelor au luat parte copii din următoarele categorii:

-fete și băieți 2015 >

-fete și băieți 2013

-2014- fete și băieți 2011 – 2012

-fete și băieți 2010.

Pentru clasamentul Cupei Spando au fost introduse și următoarele categorii:

-fete și băieți 2008-2009

-fete și băieți 2006-2007

-fete și băieți 2003-2005

-fete și băieți 1993-2002

-fete și băieți 1992 <.

Toate rezultatele le puteți găși pe https://pro-ski.ro/clasamente/. Așa că intrați pe site, verificați rezultatele, înscrieți-vă la următoarea etapă și, foarte important, spuneți și prietenilor să se înscrie. Doar așa putem susține această tradiție menținând Pro Ski Cupa Speranțelor în calendarul de iarnă al multor copii și părinți.

Scris de: Vasi Cipcigan

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine