Maria Constantin a ocupat luni locul 45 la finalul probei de slalom uriaș din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Sara Hector a câștigat proba.
Sara Hector a obținut un total de 1:55.69 și a câștigat proba de slalom uriaș desfășurată luni la Yanging.
Argintul i-a revenit italiencei Federica Brignone, la 28 de sutimi de câștigătoare, iar bronzul schioarei elveţiene Lara Gut-Behrami, la o distanță de 72 de sutimi.
Favorita slalomului uriaş, Mikaela Shiffrin, a fost eliminată în prima manșă, după ce a ratat o poartă.
Schioarea româncă Maria Constantin s-a clasat pe locul 50 la finalul primei manșe și pe locul 45 la finalul probei.
Maria va concura și în proba de slalom, pe 9 februarie, de la ora 4:15.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine