Unde se schiază în weekendul 26-28 ianuarie

Weekendul care urmează este sub semnul vântului, iar programele domeniilor schiabile vor fi adaptate în funcție de condițiile din fiecare zi.

Meteorologii au emis avertizări Cod galben de vânt puternic în zonele montane, valabile până vineri seara.

La Sinaia, estimările indică vânt puternic vineri și sâmbătă cu rafale de până la 100 km/h, în zonele înalte.

Cel mai probabil, în aceste zile va fi deschisă Pârtia Nouă, o pârtie roșie de aproximativ 2 kilometri, deservită de Gondola Sinaia, dar și pârtia pentru începători.

Potrivit administratorilor, duminică, vremea s-ar putea îmbunătpți, astfel că ar putea fi deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Varianta, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2 și Valea Dorului 1, cu telescaun Dorului – Soarelui.

Și în Poiana Brașov ar putea apărea probleme din cauza vântului.

Joi, erau deschise toate pârtiile (fără Ruia) din partea superioară și pârtiile Drumul Roșu, Sulinar, Lupului, Stadion si Bradul din partea inferioară.

La Azuga, sunt deschise Sorica deservită de bandă și de Telescaun (09:00 – 17:00), Sorica deservită de Telegondolă (09:00 – 16:00), Cazacu deservită de Telegondola (09:00-16:00), Complex Cazacu Variantă, Teleski și babyski (09:00-16:00).

Se schiază și la Predeal, dar și la Bușteni, unde este deschisă pârtia Kalinderu 2, pârtia de începători și cea de săniuș.

Pe Domeniul Schiabil Transalpina – Voineasa sunt deschise Telegondola 1, Teleschi 1, Banda pentru inițiere, alocată strict școlii de schi și Pârtia de sanie, in zona stației intermediare, cota 1850, poziționată in dreapta de teleschi 2.

Și aici sunt probleme cu vântul, iar administratorii recomandau joi achiziția de cartele pe puncte.

Se schiază în această perioadă și la Rânca și la Parâng.

În Maramureș, la Cavnic, sunt deschise toate pârtiile și instalațiile de transport. Se schiază în condiții excelente, spun administratorii.

Se schiază în zonă și la Turist Șuior și la Prislop.

La Borșa se schiază pe toată pârtia. Aici, programul este vineri de la 10.00 la 17.00, sâmbătă de la 8.30 la 20.00, iar duminică de la 8.30 la 17.00. Administratorii spun că pe toată lungimea pârtiei condițiile de schi sunt bune. Din februarie, la Borșa se va schia de luni până vineri de la 8.30 la 17.00, iar vinerea, sâmbătă și duminică de la 8.30 la 20.00.

În județul Cluj, la Buscat sunt deschise pârtiile neagră, albastră și verde, pe care se schiază în condiții excelente.

În județul Cluj se mai schiază la Mărișel și la Pârtia Feleacu.

La Arena Platoș Păltiniș se schiază în weekend pe toate pârtiile.

La Șureanu, sunt deschise, potrivit site-ului domeniul schiabil, pârtiile A1, A2, A3, C1, C2, C3 și C4.

Se schiază în weekend și la Stâna de Vale.

Se mai schiază pe Domeniul „Veverița-Parc”, dar și la Cârlibaba și Rarău.

La Mădărași, în județul Harghita, programul este zilnic de la 10.00 la 16.00, iar de vineri până duminică și cu nocturnă, de la 18.00 la 21.00.

La Harghita Băi, sunt deschise pârtiile Csipike, Miklos, Kossuth 4 și Kossuth 5, dar și traseele Miklos și Kossuth.

La Havas Bucsin, programul anunțat de administratori pentru acest weekend este zilnic de la 10.00 la 17.00.

Pârtia de schii Lobogó funcționează zilnic între 10.00 și 20.00.

Pârtia Bogdan a fost închisă joi, dar administratorii au anunțat pe pagina lor de Facebook că aceasta va fi redeschisă de vineri.

În Harghita se mai schiază și pe pârtiile Kissomlyó, la Borsec și Veresvirág.

De asemenea, se schiază în weekend și la Muntele Mic și Semenic.

„Mâine, 26 ianuarie, ambele instalații pe cablu vor funcționa. În a doua parte a zilei sperăm că ne vom putea bucura și de puțin soare”, au transmis joi seara dministratorii de la weSKI.

 

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

Scris de: Călin Pop

Foto: Telegondola si Partia Olimpica Borsa (Photo credit: Ștefan Emil Joreanu)

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine