Freeride World Tour, debut italian – UPDATE

După amânarea etapei din Revelstoke, Canada, până în luna matrie, competiţia Freeride World Tour 2014, organizată de către Swatch în colaborare cu The North Face va debuta pentru prima dată în Italia, la Courmayeur – Mont Blanc.

Evenimentul este planificat pentru data de 18 ianuarie, ora 9.00 CET şi va putea fi urmărit live pe www.freerideworldtour.com. Până acum, competiţia Freeride World Tour a fost deschisă în SUA, Franţa, Rusia şi Canada.

În premieră, prima din cele şase etape ale Freeride World Tour va fi organizată în Italia. Evenimentul va avea loc în valea Aosta, la poalele versantului sudic al Mont Blanc, al doilea cel mai mare masiv muntos din Europa (Vf. Mont blanc – 4810 metri). Staţiunea Courmayeur beneficiază de unele dintre cele mai spectaculoase zone de schi şi snowboarding. Dealtfel, acesta este al treilea an consecutiv în care una din etapele Freeride World Tour este organizată aici. Această prima etapă organizată la Courmayeur, Mont Blanc, este singura în care vor concura doar bărbaţi. Femeile vor intră însă şi ele în acţiunie o săptămână mai târziu, în etapa a doua a Freeride World Tour, organizată în celebra staţiune franceză Chamonix.

Sunt extrem de bucuros să încep această competiţie prin a-mi apăra titlul în Italia. Curmayeur este una din locaţiile mele favorite în acest turneu – pentru că nimeni nu poate întrece această combinaţie dintre stilul de viaţă italian şi facilităţile pentru schi. În această etapă am ocupat abia locul 6 anul trecut. Dar sper că acum să mă descurc mult mai bine„, a declarat campionul Freeride World Tour 2013, Drew Tabke – SUA.

Tensiunea se va acumula rapid la Freeride World Tour în acest an. După primele două etape, cele din Courmayeur şi Chamonix, spectacoul se va muta rapid în Austria, la Fieberbrunn Kitzbüheler Alpen. Şi bătălia va fi cu atât mai crâncenă cu cât premiul pus în joc anul acesta este de 400 de mii de dolari.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine