România are un potential uriaș în dezvoltarea eco-turismului, crede Christoph Promberger, director executiv la Fundația Conservation Carpathia. Invitat la dialogurile montane Dor de Munte el a vorbit despre ambițiosul proiect de a crea, în Munții Făgăraș, cel mai mare parc național din Europa, dar și despre proiectele sociale derulate de fundație în perioada pandemiei.
Am dezvoltat un program, Mâncare pentru bătrâni. Am livrat pachete cu mâncare de bază în 10 sate, la câte 50-60 de bătrâni în fiecare localitate. A fost destul de dificil logistic. Ulei, zahăr, orez am luat de la un retailer mare, celelalte produse precum brânzeturi, ouă, zacuscă, pâine le-am cumpărat de la producători locali, și ei într-o situație delicată. Așa am putut să ajutăm două grupuri de persoane. În fiecare săptămână am dat între 500-600 de pachete. Mai avem finanțare pentru două săptămâni.
Am dat și produse sanitare: săpun, dezinfectant, hârtie igienică, câte două măști la fiecare, spune Christoph Promberger.
Acesta nu este singurul proiect derulat de fundație. Membrii ei se gândesc cum să îi ajute pe micii producători locali pe termen mediu și lung.
O să dezvoltăm un program care se cheamă Food Hub, adică un fel de asociere a fermierilor mici pe care noi îi ajutăm să își vândă produsele mai ușor.
Noi vrem ca Munții Făgăraș să devină cel mai mare și mai frumos parc național din Europa, iar acest lucru înseamnă bineînțeles ca cei din comunitățile locale trebuie să aibă un câștig, de aceea am gândit aceste programe. În următorii doi ani vom începe 10-15 afaceri locale.
Pe partea de faună, suntem primii care facem cu adevărat ceva. Am înființat niște entități prin care putem să cesionăm fonduri de vânătoare. Lucrăm în 4 astfel de fonduri unde hotărâm ce se întâmplă, cu un total de 65.000 de hectare, adică vorbim de o suprafață destul de mare. Am oprit acolo vânătoarea de trofee și ca sport. Noi avem două echipe de intervenție rapidă, rangeri, care umblă în jurul satelor în aproape fiecare noapte și dacă văd un urs imediat se duc acolo și încearcă să îi alunge.
Fundația Conservation Carpathia a fost înființată în 2009 la Brașov și au ca viziune crearea unei zone protejate de talie mondială cu natură sălbatică, în sudul Carpaților românești, în beneficiul biodiversității și al comunităților locale.
După retrocedările de păduri din 2005, am văzut tăieri masive. Din 2007 încolo am început să cumpărăm păduri sau terenuri care altfel ajungeau la exploatatori. În total, am cumpărat 25.000 de hectare puse în conservare. Iar dacă te lupți pentru conservare, ai dușmani.

Cred că acum cel mai important este să învățăm o lecție. Virusul a venit din exploatarea neconformă a naturii. Am primit de la natură cartonașul galben. Trebuie să învățăm să tratăm munții și zonele naturale mult mai atent. Ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, aceste tăieri masive nu au adus niciun beneficiu. Din contră, sunt alunecări de teren, sunt inundații. De câștigat au foarte puțini oameni.
Reprezentanții fundației cred că actualul context creat de pandemia de coronavirus va duce la dezvoltarea turismului local și al eco-turismului.

În ultimele săptămâni am avut multe discuții cu agențiile de turism, cu specialiști din turism și toată lumea zice că hotelurile mari o să sufere mult mai mult din cauza crizei. Lumea va vrea să se orienteze spre zonele rurale, unde poți să stai mai mult cu familia ta, să ai un contact cu mai puțini oameni, dar mai autentici. Eu sunt convins că acesta este viitorul turismului, iar România are acest potențial fantastic. Este cea mai frumoasă țară din Europa! Eu spun asta cu toată convingerea. În acest fel de turism trebuie făcute investiții mari.
Vezi aici sfaturile date de Clubul Alpin Român pentru cei care vor să meargă la munte după data de 15 mai.
Scris de: Bianca Șomlea
Sursa foto: FB/ Conservation Carpathia
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine