VIDEO: Making Of Via Transilvanica 2020

Traseul Via Transilvanica avansează cu repeziciune, iar cei care se ocupă de realizarea lui au reușit anul acesta să realizeze un mini-documentar. Filmul arată ce presupune documentarea, marcarea și realizarea a 1.200 de kilometri de cărări și drumuri care leagă cele mai frumoase zone outdoor din România.

Anul acesta, 400 de kilometri din “drumul care unește” au fost realizați, în trei noi județe noi: Mureș, Harghita și Sibiu.

Proiectul asociației Tășuleasa Social a fost inițiat în 2018 și urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1.000 km. Acesta pornește de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. Scopul proiectului este de a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României. Traseul este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas sau cu bicicleta.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine