Noi reguli pentru circulația cu trotinetele electrice. Acestea sunt interzise pe trotuar sau pe drumuri cu gheață sau polei

Guvernul a adoptat luni o hotărâre prin care este reglementată circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice. Astfel, acestea nu vor mai putea circula pe trotuar, iar conducătorii lor trebuie să aibă la ei cartea de identitate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, principalele reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația acestora pe trotuar.

„Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, este menționată interdicția conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

Totodată, este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

„Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea”, au mai transmis reprezentanții Ministerului de Interne.

De asemenea, s-a stabilit că trotinetele electrice trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace și să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant. De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Prin hotărârea de Guvern adoptată luni se introduc plăcuțele cu numărul de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine