Bike Resort Sinaia se deschide oficial vineri, 6 mai. Acesta cuprinde patru trasee de downhill și all mountain amenajate.
Organizatorii au anunțat că telegondola va funcționa în luna mai doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 17.00.
Cele patru trasee de downhill și all mountain amenajate, au împreună peste 10 km de single trail şi drum forestier, dar şi toate facilităţile aferente practicării acestor discipline: instalaţie de telegondolă, harta traseelor, panou cu scule, spaţiu special pentru spălat bicicleta.
Cele patru trail-uri variază ca stil şi grad de dificultate, fiind concepute pentru a fi parcurse de o gamă largă de rideri, având diferite niveluri de experienţă, se arată pe pagina de Facebook a Bike Resort Sinaia, administrată de compania Transport Urban Sinaia.
Sezonul 2021 s-a încheiat la Bike Resort Sinaia în luna decembrie.
Primul Bike Resort oficial deservit de o instalație de tip telegondolă din România a fost deschis în 2013. Atunci au fost date în funcțiune două trasee de coborâre – Happy Bear Trail și Old School Trail. Traseul Easy Breezy a fost dat în folosință în anul 2015, iar în 2016 s-a inaugurat Fairy Trail.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/Bike Resort Sinaia
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine