Constantin Popovici a câștigat etapa de la Copenhaga a circuitului mondial de sărituri RedBull CliffDiving, în timp ce Cătălin Preda s-a clasat pe locul doi.
La Copenhaga, în Danemarca, a avut loc în weekend a treia etapă a circuitului mondial de sărituri RedBull CliffDiving.
Constantin Popovici s-a clasat pe primul loc, cu un total de 426,1 puncte, iar Cătălin Preda a terminat al doilea, cu 398,7 puncte.
În clasamentul general, după trei etape, lider este Cătălin Preda, cu 490 de puncte, în timp ce Constantin Popovici ocupă poziția a șasea, cu 359 de puncte.
Constantin Popovici și Cătălin Preda sunt pregătiți de antrenorul Florin Avasiloae.
Următoarea etapă din sezonul 2022 al circuitului mondial de sărituri RedBull CliffDiving va avea loc în Norvegia, la Oslo, pe 13 august, informează Federația Română de Natație.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/FRNPM
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine