Romanian Ski Days: Ziua Nationala la schi in Alpi

Dragoste de tara si munte
Munte in decembrie

Ne zbatem, pierduți între un festivism ieftin și triste comemorări, încercând în zadar să profităm cumva de ziua liberă sau zilele libere dăruite de Guvern, într-o perioadă în care este mult prea frig pentru mici, bere și o miuță la iarbă verde. Resemnați, spre seară nu așteptăm decât artificiile, și încheiem ziua bând bere în fața televizorului. Pur și simplu, nu reușim să sărbătorim!

La noi acasă, căci departe de țară ne iese foarte bine. Și nu mă refer (doar) la românii din diasporă, ci la cei care aleg să petreacă de Ziua Nationala a României dincolo de graniță, undeva într-un loc inedit dacă se poate. În munți, bunăoară. Nu ai noștri, ai lor. Ai austriecilor. La Kaprun. În stațiune, la 786 de metri, şi pe ghețarul Kitzsteinhorn, la 2.900 de metri.

Interesant e că mă gândeam la toate astea desenând forme cu degetul pe geamul aburit al après-ski-ului de la 2.450 de metri, la Parasol, într-o dimineață târzie de 2 decembrie, în timp ce savuram inegalabil de plăcuta moleșeală caldă ce te cuprinde lent, începând cu obrajii în flăcări și coboară încet spre tibiile dureroase, senzație pe care o trăiești doar când intri la căldură după schi. Am o halbă de bere în față, cineva vorbește cu mine, dar nu aud nimic, mă joc cu gândurile, făcând o riscantă echilibristică pe linia ce (încă) mă desparte de o filozofie ieftină de pahar. Adevărul e că sunt foarte obosit după trei zile de petreceri aproape continue, întrerupte doar de câteva (puține) ore de somn și de ture senzaționale de schi pe o zăpadă și o vreme excelente.

Cu o zi înainte am evitat să mă înscriu la Campionatele României de Schi şi Snowboard Amatori (sic!), cu gândul să mă odihnesc după concertul celor de la Grimus și petrecerea ce a urmat în Baumbar. Oricum îi cam cunosc pe ceilalți concurenți de la categoria mea de vârstă, erau și câțiva foști campioni naționali printre ei, așa că șansele să obțin ceva erau destul de subțiri. Pe deasupra, oboseala începuse să se acumuleze încă din prima zi, o zi cu schi la maximum (ca orice primă zi), încheiată cu concertul Amindei și al celor de la Hazard.

În ziua a treia, chiar de 1 Decembrie,  plănuiam doar să schiez lejer câteva ore, să stau puţin la un après-ski și să mă retrag după-amiază în vastele apartamente pentru o binemeritată odihnă, să pot face față concertelor din ziua respectivă, cu Vama, respectiv Dan Helciug și Spitalul de Urgență, precum și la petrecerea ce se prefigura după focurile de artificii, pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Nationala a României. Tot acest master-plan mi-a fost, însă, dat peste cap de ziua Danei.

Dana este o prietenă a prietenilor cu care eram eu acolo și, fiindcă era ziua ei de naștere, tocmai le-a oferit prilejul pentru o (scurtă, credeam eu)  petrecere ad-hoc la après-ski-ul de la 2.200 de metri. Problema e că am coborât apoi, plini de elan, cu ultima gondolă și am intrat puțin la Kitz 900, să nu stăm în frig până vine skibus-ul. Acolo, atmosferă de club și muzică excelentă. Mixau, alternativ, DJ-ul austriac și al nostru DJ Cristian Daniel. Petrecerea s-a încins mai tare decât cea de sus, a plecat fără noi și ultimul skibus, noroc că a fost prevăzut un autobuz special pentru cele câteva zeci de întârziați. În final am ajuns și la concertul din parcarea imensă de lângă Baumbar, în salopetele de schi și în clăpari (astea sunt momentele în care îi invidiez pe snowboarderi), am cântat cântecele celor de la Vama împreună cu aproape toți cei 700 de români care au decis să-și petreacă Ziua Națională la Kaprun, plus încă câteva sute de austrieci, britanici, polonezi și alte nații care erau pe acolo.

Am continuat și la petrecerea de după, tot în echipament și clăpari, și am ajuns la somn doar spre dimineață. În ultima zi m-am trezit, însă, devreme, sunt primele zile de schi din sezon și nu vreau să le pierd. Zăpada e minunată, vremea e bună, vreau să trag tare până după-amiază, să apuc să dorm un pic și să merg și la concertul Incognito, ultimul din serie. Dar fără petrecere, mâine am de condus peste o mie de kilometri. Promit ca în 2013 să mă organizez mai bine. Și să vin cu autocarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *