Aveam 5 ani şi jumătate. Eram deja de o săptămână în tabără de schi la Băişoara şi îmi era foarte dor de casă şi de părinţi, de confort şi siguranţă. Ai mei erau convinşi că, lăsându-mă pe mâna antrenorilor vremii, vor avea parte la final de un copil fericit şi pregătit să schieze la nivel avansat. Adică să pot schia de una singură măcar Zidul Mare de la Băişoara. Se întâmpla în anul 1983, atunci când am stat o lună în cantonament cu intructorii Ştefan Fediuc şi Dan Căpitan.
Tabăra de schi de ieri
Îmi amintesc atât de clar condiţiile de care aveam parte în tabăra de schi la vestita Cabană a Pionierului: camere cu 5 sau 7 perechi de paturi suprapuse care primeau căldură de la o sobă cu lemne, chiuvete cu apă rece în subsol și WC din lemn afară, în spatele clădirii. După cele două antrenamente pe pârtia mare (până la care ne căram singuri echipamentul), clăparii erau puşi în semicercuri în jurul sobelor.
De multe ori nu ajungeau să se usuce, cum de multe ori rămâneam uzi și noi. Dar era frumos, cabana era veşnic plină. Învățam mereu. Asimilam corect tehnicile de coborâre, dar, mai important, învăţam să nu ne fie frică și mai ales să avem grijă de noi şi să îi ajutăm pe ceilalţi. În tabăra de schi am învățat să nu facem mofturi la mâncare, să nu facem mofturi în general și să respectăm regulile. Totuși, chicotelile înăbușite din perioadele de odihnă, când trebuia să păstrăm liniștea, erau neprețuite.
Erau și jocurile de cabană de la finalul fiecărei serii de copii ce mergeau in tabăra de schi. Ne costumam în ceea ce găseam prin valize, ne pictam pe faţă cu cremă de ghete ori cu cărbunii stinși din sobă, sau ne făceam turbane din cearceafuri. Erau cântecele pe care le fredonam doar în aceste ocazii.
Tabăra de schi de azi
Fosta Cabană a Pionierului, actuala Cabană a Palatului Copiilor de la Cluj, are încăperi renovate, cu încălzire centrală. Este toaletă în fiecare dormitor sau cel mult la fiecare două camere și are chiar şi locuri destinate părinţilor.
În epoca modernă mama sau tatăl sunt implicaţi de către antrenori în procesul de învăţare din tabăra de schi. Acestia îşi ajută copilul să urce pârtia, să respecte orele de somn şi de masă şi să se îmbrace corespunzător, în funcţie de vreme. Responsabilităţile copilului sunt mult mai puţine acum, iar asta presupune uşurarea procesului de instruire în schi. Atât copilul, cât și antrenorul se pot concentra exclusiv pe antrenamente.
Responsabilitatea
Și totuși, când responsabilitatea asupra celor mici era a antrenorilor în proporţie de aproape 90%. Regulile erau mai bine respectate, iar legătura între profesor şi învăţăcel era mult mai adâncă și mai complexă.
În metodele de predare a schiului alpin, antrenorul a trebuit să ţină cont, de-a lungul timpului, de cel puţin două aspecte: permanenta îmbunătăţire a echipamentului specific şi schimbările de concepţie ale părinţilor de astăzi comparativ cu cei de acum 30-40 de ani. Aşadar, în evoluţia echipamentului de schi facem referire la apariţia diferitelor modele de clăpari, legături sau schiuri (cele carve, de exemplu).
„Dacă dorim să ne integrăm copilul într-o şcoală de schi în sistem de tabăra de schi şi dorim ca el să schieze, ar trebui să aşteptăm să împlinească cel puţin 5 ani. Aceasta este vârsta optimă. Depinde însă foarte mult şi de copil, de nivelul său de dezvoltare psihomotorică, cognitivă şi emoţională. Foare importantă este dorinţa lui de a învăţa să schieze„, a declarat Larisa Cohuţ, antrenor de schi şi cadru didactic.
În trecut, copiii de 5-6 ani mergeau într-o tabăra de schi fără însoţitori. Pe de-o parte, lipsa părinţilor aducea prejudicii emoţionale celor mici.
De asemenea, utilizarea mijloacelor mecanice de urcare a fost un punct de cotitură în predarea acestui sport. Procesul de instruire a fost uşurat, a crescut densitatea în lecțiile de schi şi s-a redus semnificativ timpul necesar însuşirii elementelor tehnice din schiul alpin.
„Pe de altă parte însă, noi, antrenorii ştim că tabăra de schi avea atunci un rol deosebit de important în dezvoltarea fizică, psihică, emoţională, relaţională şi comportamentală a copiilor, mai presus decât învăţarea schiului„, a mai spus Larisa Cohuţ.
Jocurile de cabană se mai organizează şi acum în taberele de schi: carnaval, scaunele muzicale, mimă. Copiii învaţă să socializeze, să respecte reguli în cabană şi pe pârtie şi să asculte comenzi.
E posibil, ca noi, părinţii de acum, să fim mai protectori. Recunosc, nu aş putea să-mi las copilul în grija altui adult timp de o săptămână. Chiar și când va crește mai mare, sunt convinsă ca ar mai avea nevoie de mine să-i port de grijă. Cu siguranţă, i-aş da un celular şi aş suna-o măcar de două ori pe zi. Aşa ca să fiu sigură că îi este bine.
Scris de: Alina Nechita
Photo: Palatul Copiilor Cluj
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
