Retezatul, iarna

Cârnic, 7 ianuarie, după-amiaza. Mircea opreşte motorul. Eu şi Alex coborâm din maşină. Suntem doar noi ȋntr-o parcare goală, cu un cer ȋnchis deasupra. Ce căutăm oare aici? Nu era mai bine să fi rămas acasă cu telecomanda ȋn mână şi un serial bun? Însă în câteva minute locul prinde viaţă. Apare Dorin, apoi imediat parchează şi Dragoș. În timp ce ne pregătim rucsacii, se aud sunete de frâne şi ne salută Lucian cu Cosmin. Pare să fie un fel de confrerie secretă? Nicidecum, este atelierul de alpinism de iarnă, primul din acest an, ca să fim mai precişi, organizat de Clubul Alpin Român, filiala Cluj.

Ocupaţi cu distribuirea echipamentului, nu observăm că se lasă noaptea. Începem urcarea spre Cabana Genţiana pe ȋntuneric. Unii dintre noi fac un efort suplimentar şi leagă clăparii şi schiurile de tură de rucsaci, ori ȋncearcă să urce cu ajutorul lor cât va permite drumul. Alții aleg să fie comozi și preferă o ȋncărcare mai lejeră. Nici nu visează acum cât de mult vor regreta ȋn următoarele 48 de ore alegerile făcute. Două ore mai târziu regrupăm la cabană unde facem cunoştinţă cu instructorul nostru, Aurel Salaşan.

A doua zi, acoperiţi de același cer ȋnchis, dar debordând de energie, ȋn piuituri scurte ale dispozitivelor de salvare din avalanșă ȋn timp ce trecem pe lângă colegul desemnat cu verificarea, ȋncepem să urcăm spre lacul Pietrele. Jumătate din echipă nu ȋntâmpină nicio dificultate și câştigă primii metri, ajutaţi de pieile de focă. Dar, surpriză, cealaltă jumătate a echipei descoperă că la munte iarna nu-i ca vara, ca să cităm din clasici. Scufundați ȋn zăpadă până la nivelul abdomenului, trei ore de efort la limita renunţării le sunt necesare colegilor noştri pentru a accede la primul obiectiv – o mică faleză unde vom exersa tehnicile de dry tooling. Pentru unii doar o ȋncălzire, pentru ceilalţi un work-out presărat cu crampe musculare. Dar “alpinistul place la el durerea”, cum bine spunea un bătrân căţărător maghiar din Ardeal.

Aurel instalează două corzi şi avem un teren perfect de joacă. Căţărarea dry tooling este o premieră pentru cei mai mulţi dintre noi. Aşa că de jos se mai aud din când ȋn când sfaturi binevoitoare: “Nu eşti la gheaţă, nu lovi stânca!”. De aceea suntem aici, să ȋnvăţăm tehnici noi. Se lasă seara şi după o repriză scurtă de coborâre pe schiuri revenim la cabană. Urmează mai multe ore de povestit; Aurel ne transportă cu istorisirile lui departe ȋn Asia, pe Khan Tengri ori Nanga Parbat.

Ziua de sâmbătă începe cu un cer albastru perfect şi un ger pe măsură. Încercăm să batem urme cu schiurile de tură. Coroborat cu frigul tăios ce ȋngheaţă zăpada, progresul este mai bun ca ieri. Urcăm la lacul Pietrele, unde ieşim din umbră şi trecem într-o clipă de la -15°C la temperaturi aproape pozitive. Admirăm peisajul hibernal şi marea de nori de sub noi. Facem un profil de avalanşă, iar rezultatul pare să fie ȋncurajator. Stratul superior acceptă să plece abia după 9-10 lovituri puternice executate din cot cu lopata.

Părăsim schiurile de tură şi rucsacii ȋntr-o mică şa. Ne legăm ȋn coardă și pornim mai departe spre obiectivul zilei – vârful Bucura 2. Însă cu cât ne apropiem mai mult de vârf, cu atât acesta pare să se ȋndepărteze. Iar după o oră suntem forţaţi să acceptăm evidenţa. Este mult prea periculos să continuăm. Traseul care ȋn alți ani, după cum ne spune Aurel, lasă să se vadă şiruri de stânci, este ȋn această iarnă complet acoperit. A nins foarte mult ȋn Retezat ȋn ultima săptămână. Urcarea ar implica o traversare prea expusă ȋn aceste condiţii. Englezilor le place să spună “There are old climbers and there are bold climbers. But there are no old and bold climbers”. Cum ne-am propus să trăim ȋncă o zi, admitem realitatea şi iniţiem retragerea.

Ne mulțumim cu o parcugere parțială a Culmii Stânişoara, o exersare a tehnicii de rapel şi o repriză de căţărare pe o gheaţă parţial combinată cu zăpadă. Vine din nou seara, dar avem timp să studiem terenul, să definim o linie şi să experimentăm momentul cel mai special al acestui atelier. O coborâre off-piste din Șaua Stânişoara spre Tăul Pietrele şi mai departe spre cabana Genţiana pe ultimele urme de lumină, ȋn cel mai bun powder posibil – acea zăpadă la care visează un an întreg schiorii în timp ce aşteaptă venirea iernii.

Duminică, ultima zi a atelierului, va fi dedicată căţărării pe gheaţă. Ne este de folos o cascadă aflată nu departe de baza noastră. Accesul nu este deloc facil, chiar şi pe schiuri de tură. Organizăm două platforme, depozităm echipamentul şi îl filăm pe Aurel ȋn timp ce urcă ȋn mod cap de coardă prima cascadă. Toți am mai exersat acest tip de căţărare, nu suntem novici. Dar chiar şi așa, tehnica poate fi ȋmbunătăţită. Din nou sfaturile ȋncurajatoare venite de jos te ajută: “Lasă călcâiele ȋn jos!”. Interesant, chiar funcţionează. Senzaţia de efort dispare, poţi să te bucuri pe deplin de escaladă.

Cu regret, ajungem la finalul acestui atelier. Refacem rucsacii grei şi coborâm spre Cârnic. Acum patru zile ne-am ȋntâlnit fără să ştim mai nimic unul de celălalt, acum plecăm spre casă opt prieteni, uniți de aceeaşi pasiune pentru căţărare şi pentru munte. În încheiere, le mulţumim sponsorilor noştri ce au făcut posibil acest atelier: AlpinExpe, Beal și Black Diamond.

Scris de: Adrian Rendiuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *