Cu exact o lună înaintea inaugurării Jocurilor Olimpice Sochi 2014, organizatorii au deschis porţile principalului centru media. În perioada 7 – 23 februarie, când se vor desfăşura Jocurile Olimpice de Iarnă din acest an, la Soci 2014, sunt aşteptate peste 7 mii de televiziuni şi radiouri din 70 de ţări.
La acestea se vor adăuga mai bine de două mii de ziarişti care vor relata desfăşurarea competiţiilor de la faţa locului. De aemenea, pe durata Jocurilor Olimpice Sochi 2014 va funcţiona şi centrul media Gorki. Acesta va fi deschis începând cu data de 24 ianuarie, au anunţat organizatorii.

Centrul media
Clădirea principală are două etaje și o suprafață de 158 de mii de metri pătrați. Se află în imediata apropiere a parcului olimpic iar în interiorul acesteia va funcționa centrul internațional de difuzare. Ca termen de comparație, doar acesta se desfășoară pe o suprafață de 60 de mii de metri pătrați – adică aproximativ 14 terenuri de fotbal. Alături este amenajat și centrul principal de presă. Și acesta este impresionant: 20 de mii de metri pătrați.
Iar pentru că jurnaliștii care vor relata de la Sochi 2014 trebuie și ei să doarmă undeva, în apropierea principalului centru media este amenajat un hotel de trei stele. În total vorbim de o suprafață totală de 20 de hectare ocupată de complexul centrului media. Adică de șapte ori mai mare față de cea a Pieței Roșii din Moscova.
Sala specială pentru operațiuni media are 4.500 de metri pătrați. Încap aici 500 de birouri. De asemenea, există și o sală specială pentru fotografi. Încă o sută de birouri. Nu în ultimul rând, cele peste 40 de agenții de presă din întreaga lume care vor fi prezente au la dispoziție un spațiu de peste 3.600 de metri pătrați.

Cenrul media găzduiește patru săli de conferință cu aproape o mie de locuri în total. Iar lângă acestea sunt amplasate și trei săli, mai mici, în care speakerii își pot pregăti discursul. Toate acestea sunt pregătite pentru ca cele aproximativ 18 conferințe de presă programate în fiecare zi a Jocurilor Olimpice sa decurgă cât mai bine.
Centrul de traduceri
Acesta a funcționa permanent și va face în așa fel încât transmisia Jocurilor Olimpice de la Sochi 2014 va fi posibilă în opt limbi de circulație internațională:
- Rusă
- Engleză
- Franceză
- Germană
- Italiană
- Chineză
- Koreană
- Japoneză
Programul centrului media
Principalul centru media de la Jocurile Olimpice de la Sochi 2014 funcţionează începând de azi, până pe 26 februarie. În perioada 7 ianuarie – 23 ianuarie va fi deschis între orele 8 şi 23, iar în perioada 24 – 24 februarie va fi deschis non-stop. În perioada 25 – 26 februarie, chiar înainte de închiderea finală va funcţiona între oerele 8 şi 22.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine