Domeniul Schiabil Șureanu va prezenta peste o săptămână un program spectaculos cu ocazia celei de-a treia ediții a evenimentului Serbările Zăpezii. Pregătirile vor începe înca de luni, iar Serbările Zăpezii vor începe în data de 8 februarie la ora 11.00.
Cei prezenți la Serbările Zăpezii vor putea participa la cursuri și concursuri de schi, snowboarding, snowkiting și snowmobile. În plus, participanții mai puțin activi vor putea asista la demonstrații de snowkiting și snowmobile, precum și la concerte. Nu vor lipsi nici coborârile cu torțe în cursul serii de sâmbătă, moment ce va fi urmat de aprinderea unui foc de tabără și lansarea artificiilor.
Evenimentul se va încheia duminică, 9 februarie, la ora 16.00. Domeniul schiabil este situat între vârful Șureanu (2.059 metri altitudine – n.r.) și vârful Patru (2.130 metri altitudine – n.r.). În condiții optime, zăpada măsoară peste 150 de centimetri în perioada decembrie – aprilie. În prezent, cele zece pârtii au o lungime totală de peste 11 kilometri și sunt dotate cu două teleschiuri și un telescaun. În plus, la Șureanu există atât porțiuni de zăpadă tasata, cât și de powder, ideale pentru snowboard și freeride.

Tarifele practicate la Domeniul Schiabil Șureanu variaza de la 10 lei pentru o urcare + o coborare cu telescaunul, până la 85 de lei pentru un skipass de o zi. De asemenea, pe langă abonamentele pe timp, există posibilitatea cumpărării abonamentelor pe bază de puncte:
Cel mai sigur traseu pe care se poate ajunge la Serbările Zăpezii organizate la Domeniul Schiabil Șureanu este cel prin Sebeș – Sugag – Oasa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – DSS. Adică 82 de kiloemtri în total. Porțiunea Lacul Oasa – Domeniul Schiabil este deszăpezită regulat. Totuși, pentru a evita surprizele neplăcute, trebuie să aveți anvelope de iarnă în stare bună și lanturi antiderapante.
Atenție! Variantele de urcare din Cugir sau dinspre Obârșia Lotrului nu se deszăpezesc.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine