Rusia s-ar putea situa în top 3 în clasamentul medaliilor la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi datorită unui factor previzibil: avantajul propriului teren, potrivit unui studiu PwC care urmăreşte să estimeze posibila repartizare a medaliilor la Sochi.
Ca şi în cazul Olimpiadei de Vară, avantajul de a concura pe teren propriu poate juca un rol important în clasamentul medaliilor luna aceasta – ţara gazdă Rusia urmând, probabil, să obţină un număr record de medalii.

Însă gazdele, împreună cu rivalii Germania, Canada, Austria şi Norvegia vor trebui să-şi dispute locul secund, fiind mult în urma echipei Statelor Unite. În schimb, România ar produce o mare surpriză dacă ar obţine o medalie la Jocurile Olimpice de Iarnă. La fel stau lucrurile din păcate şi cu încântătoarea echipă jamaicană de bob care nu are şanse la medalii”, se arată în comunicatul citat.
Economiştii de la PwC au folosit şi cu ocazia Olimpiadei de Iarnă de la Sochi metode econometrice pentru a estima cum ar putea sa arate clasamentul medaliilor pe naţiuni în funcţie de numărul de medalii obţinute. Analiza testează corelaţia istorică între o serie de indicatori socio-economici şi medaliile obţinute la Olimpiadele anterioare.
Cititi acest articol, integral, in editia online a revistei Manager Express.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine