Harghita Mădăraș

Când te duci în Secuime eşti încercat repede de sentimentul lucrului bine făcut. Casele oamenilor, curţile, drumurile, satele, oraşele, toate acestea parcă sunt mai ordonate, mai curate, în concluzie mai bine gospodărite. Când vine vorba despre maghiari, cel puţin în privinţa asta, noi, românii care ne pretindem că gândim corect, cădem de acord.

Da, sunt mai gospodari. şi avem ce învaţă de la ei. În comunitatea celor pasionaţi de schi, secuii deţin un loc fruntaş. Lucrul acesta e uşor de constatat când mergi să schiezi la Harghita Mădăraş, la Harghita Băi, la Homorod sau la Tuşnad (şi n-am epuizat toate locurile cu pârtii amenajate din această zona a ţării). Dacă te opreşti la baza pârtiei şi arunci o privire de ansamblu nu se poate să nu constaţi că foarte multă lume schiază bine. Chiar foarte bine, statistic vorbind. Am făcut această probă în multe alte locuri din România şi n-am avut acelaşi sentiment.

Madaras_harghita

La Harghita Mădăraş e o problemă de tradiţie. Condiţiile naturale sunt propice sporturilor de iarnă căci în această parte a ţării e mai frig, ceea ce înseamnă că în zona montană stratul de zăpadă e mai gros şi persistă mai mult timp. Oamenii de aici iubesc sportul şi activităţile în aer liber. şi nu în ultimul rând, ei sunt buni gospodari, pricepuţi să administreze cum se cuvine ceea ce natura le-a dăruit. Toate acestea reprezintă ingredientele unei poveşti de succes.  

Harghita Mădăraş este o adevărată staţiune de schi. Sigur că nu deţine zeci de pârtii sau de instalaţii de cablu, dar organizarea ei e similară cu cea a staţiunilor din Occident. în primul rând lucrurile se petrec la 1.600 de metri altitudine, ceea ce favorizează existenţa unui strat serios de zăpadă, cu o probabilitate mai mare decât în alte locuri. Unul dintre punctele slabe ar fi drumurile de acces. Odată ajunşi în Odorheiul Secuiesc există două variante: cea prin satul Izvoarele sau cea prin Vlăhița.

Vorbim în ambele cazuri de peste zece kilometri de drum forestier având pantă mare şi curbe în ac de par. Deci nici vorbă de şofat fără lanţuri. Vestea bună e că cei de la Harghita Mădăraş au un utilaj special cu care curăţă şi întreţin drumul în permanenţă. Îmi vine în minte un episod din primăvara lui 2013 când, norocoşi fiind, am reuşit să ajungem sus, în cursul dimineţii, înainte să înceapă furtuna. Ultima porţiune de drum se afla pe un platou expus la vânt. E vorba de doar câteva sute de metri. Zăpada cădea atât de intens iar vântul bătea atât de tare încât această porţiune a devenit la orele după-amiezii, cu totul impracticabilă.

Iar oamenii veneau în număr mare, căci era vineri. Cei de la Harghita Mădăraş au scos utilajele şi au tăiat drum pentru fiecare maşină în parte. Căci la fiecare câteva minute drumul dispărea complet sub zăpadă. Nimeni n-a rămas însă printre troiene. Toate autovehiculele au fost parcate în siguranţă, în zonele special amenajate din jurul cabanelor. Construcţiile de aici sunt făcute respectând natura şi încercând să rămână în armonie cu ea.

Astfel, materialul principal de construcţie e lemnul, prelucrat cu măiestrie. Culorile diferitelor structuri sunt similare cu cele ale mediului înconjurător. Amplasarea însăşi a caselor e una aerisită, care ţine cont de dreptul la intimitate şi la privelişte al vecinului. În concluzie, o situaţie complet opusă celei din atâtea şi atâtea alte staţiuni montane din România: construcţii amplasate de parcă au fost lansate din avion, fără nici un plan urbanistic şi fără nici un respect pentru natura înconjurătoare, făcute în locuri defrişate şi adânc excavate. Straturi peste straturi de betoane, culori care de care mai aprinse şi mai nepotrivite, şi mai mici şi mai mari, şi mai scumpe şi mai ieftine, toate având în comun doar faptul că sunt complet diferite între ele. Astfel încât abia aştepţi să te urci pe schiurile de tură şi să te depărtezi.   Nu acelaşi lucru se întâmplă şi la Harghita Mădăraş, unde pătrunzi într-o lume parcă de poveste, cu pâlcuri de brazi printre care se zăresc cabane de lemn frumos orânduite.

Vorba unor prieteni: ca-n Germania. În ceea ce priveşte posibilităţile de schi organizat, aici există un domeniu schiabil format din patru pârtii deservite de trei instalaţii de cablu incluzând toate nivelurile: de la cel pentru începători, apoi o pârtie albastră şi una roşie culminând cu pârtia neagră Mihaiul Mare (Nagy Mihaly). O adevărată provocare, cu o mărime a pantei de până la 30 de grade, cu hopuri, cu tot ce trebuie. Toate acestea alcătuiesc, la fel ca în Occident, un sistem care îţi permite să alegi pârtia potrivită pentru nivelul tău accesând pentru urcare acelaşi sistem de transport pe cablu. Există chiar şi un parc de free-style, cu trambuline, balustrade etc. Dacă se întâmplă cumva să nu fie zăpadă naturală suficientă, intră în funcţiune tunurile de zăpadă artificială. Preţurile pentru schi sunt mai mult decât rezonabile, iar accesul pe pârtii se face cu abonamente pe bază de cartele electromagnetice.

Harghita Madaras

Vestea proastă e că preţurile pentru cazare şi mâncare nu sunt tocmai mici, deşi pentru cei fără pretenţii se găsesc până la urmă variante convenabile. Ar mai fi de precizat un lucru: Staţiunea Harghita Mădăraş nu e conectată la reţeaua naţională de electricitate. Toată această infrastructură funcţionează cu ajutorul generatoarelor de electricitate, al acumulatorilor etc. Fără cuvinte! Acces

  • Cu mașina sau cu autobuzul: Odorheiu Secuiesc, Bradeşti, Zetea, Subcetate, Izvoare (parcare)
  • Cu trenul: de la Gara Sighişoara sunt 3 trenuri personale pe zi în direcţia Odorhei , cu vagoane confortabile operate de compania RegioTrans. De la Odorhei (la cerere) se organizează transfer cu maşina sau cu autobuz până la Izvoare.
  • Cu trenul și cu autobuzul dinspre Miercurea Ciuc: sunt 3-4 curse de autobuz zilnic între M. Ciuc şi Odorheiu-Secuiesc. De la Odorhei (la cerere) se organizează transfer cu maşina sau cu autobuz până la Izvoare.
  • Cu avion: aeroporturile din Târgu-Mureş (120 km), Cluj-Napoca (220 km) şi Sibiu (180 km). Se organizează la cerere transfer din aeroport.

Scris de: Ovidiu Pop

Photo: Mediafax

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *