Kjetil Jansurd domină în continuare anul acesta la evenimentele de viteză. Norvegianul își revendică poziția principală pe podium pentru cea de-a treia oară consecutiv. Acesta a trecut linia de finish cu 0.054 secunde în fața lui Beat Feuz și cu 0.56 în fața lui Steven Nyman.
Jansurd nu e singura forță a norvegiei sezonul acesta. Patru din cinci curse au fost câștigate de către un “viking“. “Nu sunt prea multe de spus, decât că Norvegia a câștigat patru din cinci curse până acum, dar este destul de greu pentru mine să analizez asta. Tot ce știu e că pentru mine înseamnă foarte mult, e un sentiment extraodrinar, dar mă simt ciudat în același timp“, a încercat să explice Jansurd succesul său și al coechipierului său.
“Este ciudat deoarece sunt conștient că sunt tipi foarte pricepuți în jurul meu, foarte multe talente la start, deci să câștig azi la jumătate de secundă diferență pare ireal. Coborârea poate fi destul de stresantă atunci când nu ești în formă, dar eu par a fi în control zilele acestea. Această coborâre este de-a dreptul distractivă și plină de viteză, iar azi, în loc să am emoții, abia am așteptat să o înfrunt“, a spus Jansurd.
Beat Feuz își face încet revenirea de după accidentarea la genunchi și infecția care aproape i-a încheiat cariera de schior. Acesta a finalizat cursa cu un podium (pentru prima dată după coborârea de la Schladming din 2012 când a obținut locul 2). “A fost foarte important pentru mine să schiez bine la Lake Louise și am venit aici cu foarte multă încredere. Nu m-am forțat prea tare la antrenamente, astfel am terminat cu 1.5 secunde în urmă, dar azi am dat totul și mă bucur că am obținut un rezultat bun“, a afirmat Feuz.
Steven Myman s-a bucurat de câte un podium în țara sa natala și în 2006 și în 2007. “Înseamnă foarte mult pentru mine să fiu din nou pe podium azi. Îmi oferă foarte multă încredere. Încă de anul trecut am știut că sunt în formă, dar nu eram complet sigur că toate sunt la locul lor. Așadar, după ultimul sezon am muncit foarte mult și acum mă simt din nou confortabil pe schiuri. În această dimineață nu am fost foarte încrezător, am avut emoții, dar am știut că am avut o performață bună“, a spus Nyman.
Mâine băieții se vor întoarce la Birds of Prey pentru super-G, și din nou toată atenția va fi îndreptată către Jansrud.
Scris de: Adrian Nechita
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine