Ultima zi în Livigno am petrecut-o tot pe Carusello, dar parcă muntele ştia că urmează să-l păsăsim şi, asemenea unei amante năzuroase, pufăia şi fumega din toţi rărunchii.
Dacă încercai să ajungi în partea de sus a domniei sale, te aştepta cu viscolit de zăpadă, arunca cu frig şi îşi întuneca pârtiile să nu vezi la câţiva metri. Dar nu ne-am lăsat uşor şi am încercat să-i găsim părţile mai liniştite şi am continuat să schiem ca şi cum ar fi ultima zi. Când am văzut că muntele Carusello nu se îmbunează, am trecut pe muntele vecin Mottolino, care era mai prietenos aşa că am stat cu el până la închiderea pârtiilor, într-un rămas bun mai liniştit.
Am intervievat apoi oameni care au petrecut o săptămână la Livigno, dar şi italienii care ne-au primit iar din răspunsurile lor am înţeles că este vorba de începutul unei mari iubiri. Care trece normal şi prin stomac aşa că pastele italiene s-au aşezat la o ultimă cină cu carnea de cerb cu mămăligă „taragna”, cu brânză şi cu cărnăciori şi costiţe la grătar într-o armonie româno-italiană cum nu s-a mai văzut de la facerea poporului român. Tiramisu s-a strecurat şi el cumva pentru o încheiere dulce.
A fost apoi jamsession cu toţi artiştii prezenţi aici până târziu în noapte şi cu strângere de inimă am început să ne facem bagajele pentru că la prima oră plecăm spre casă. Ceea ce simţi după o săptămână de Livigno poate fi rezumat din motto-urile cu care se joacă munţii: după ce simţi Alpii, realizezi că muntele înseamnă libertate.
Vasile Hotea-Fernezan şi Radu Simu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
