Achiriloaie nu mai merge la Jocurile Olimpice. Cum gestionează România această situație

Ioan Valeriu Achiriloaie, de la Corona Brașov, nu va mai reprezenta România la Jocurile Olimpice de Iarnă din acest an. Întrecerea se va desfășura în perioada 9-25 februarie, la la Pyeongchang, în Coreea de Sud.

Sportivul a aflat vestea în cursul zilei de vineri. “De dimineață am fost sunat de la Federația Română de Schi și Biatlon și mi s-a spus că marți, pe 30 ianuarie, trebuie să fiu prezent la Izvorani ca să primesc echipamentul, iar a doua zi să plec spre Coreea de Sud. Pe urmă, la câteva ore, am fost sunat de la TVR și de la Libertatea, ca să le dau o reacție vis-à-vis de faptul că nu voi mai participa la Jocurile Olimpice. Am rămas blocat. Nu știam ce să le zic. Nu credeam, de fapt. Le-am spus că eu sunt chemat la Izvorani, pentru a participa la prezentarea lotului. Imediat m-am interesat și au avut dreptate.

L-am sunat pe domnul Mihoc, președintele FRSB, nu știa nimic. Însă lucrurile au fost clare. Cei care au decis nu au fost românii, ci oamenii de la Comitetul Internațional Olimpic”, spune Achiriloaie. El anunță, însă, că nu se va retrage în urma acestui incident și recunoaște că regulamentul a fost respectat. “Eu am citit care sunt condițiile pentru calificare și știam că România nu poate merge cu mai mult de doi sportivi. Dar credeam că se poate să merg eu la probele de viteză, apoi să vin acasă și să meargă Barbu în locul meu în satul olimpic ca să participle la probele tehnice. Nu se poate, însă.

Acum nu e grav că nu merge Achiriloaie la Jocurile Olimpice. Situația este gravă pentru România, fiindcă noi putem fi în țara mai mulți schiori buni, de același nivel, așa cum sunt eu cu Barbu acum, dar nu putem forma o echipă redutabilă, care să meargă la Jocurile Olimpice. Practic, acum, nu mai contează pentru țara noastră dacă are sportivi calificați sau nu. Dacă ai sportivi calificați, nu te poți duce cu mai mult de doi sportivi, un băiat și o față, iar dacă nu ai nici un sportiv calificat, poți trimite doi sportivi, un băiat și o față, pe locurile de natiune”, explică brașoveanul.

Situația e gravă. Practic, Comitetul Internațional Olimpic a bătut cuiele sicriului în care stă așezat schiul alpin românesc de mai mulți ani. Nu se vede nici o schimbare. Nu a crescut numărul de sportivi de la baza piramidei, nu au apărut cluburi sportive la care schiorii să beneficieze de condiții bune de pregătire. În schimb, am avut parte de scandaluri. Imediat după aflarea vestii că Achiriloaie va rămâne acasă, în mediul online s-au căutat vinovați. S-a aruncat cu noroi în CIO și FIS, s-au zis lucruri urâte despre Federația Romană de Schi și Biatlon, dar nu s-a spus nimic constructiv. Mingea este în terenul românilor, la Federația noastră, la COSR, condus de către un brașovean, la MTS, condus până de curând de către un brașovean, și la autoritățile locale.

România are o reală problemă. Degeaba ar crește schiori dacă nu îi poate duce la Jocurile Olimpice, visul oricărui sportiv din lumea asta. Practic, te iubește cea mai frumoasă fată din oraș, dar nu poți s-o duci la altar pentru că ești prea sărac și nu te vrea tatăl ei! Cât se poate de frustrant. Rezolvarea acestei probleme se poate face numai din România. Degeaba se fac pârtii dacă nu avem schiori de performanță. Schiul alpin, ciclismul și maratonul sunt sporturile care pot fi folosite cel mai ușor ca mijloc de promovare pentru destinații turistice.

Debarcarea lui Achiriloaie din avionul de Coreea mai naște însă o discuție. Dana Caill, mama Aniei Caill, a ajuns la cuțite cu cei din FRSB pentru că a cerut 80.000 de euro pentru pregătirea schioarei care va reprezenta România la Jocurile Olimpice. Sigur că nu i s-au dat. Și nu i s-ar fi dat nici dacă venea cu Alberto Tomba ca propunere de antrenor. Nu sunt atât de mulți bani în schiul românesc pentru un singur sportiv, indiferent de rezultate pe care le are. Și Edit Miklos a cerut aceeași sumă și nu i s-a dat nici măcar jumătate.

Discuția e lungă, însă e clar ca lumina zilei că acum vor fi voci care vor spune că FRSB ar fi trebuit să direcționeze banii lui Achiriloaie către Caill. Poți să nu le dai dreptate? Gândiți-vă că 80.000 de euro nu reprezintă nimic în comparație cu milioanele de euro cheltuite de autoritățile locale pentru sporturile de echipe ce activează în competiții pline de anonimat. 80.000 de euro este salariul anual al unei handbaliste de la o echipă fără pretenții la titlul național. 80.000 de euro este salariul anual al unui fotbalist care semnează cu Steaua, dar joacă la echipa a doua, din Liga a 3-a. 80.000 de euro este însă prea mult pentru orice schior din România.

Achiriloaie, la fel ca Raluca Ciocănel, trebuia să meargă la Jocurile Olimpice și pentru că știe să se vândă. Nu e un vreo vedetă a sportului românesc, dar a reușit să readucă într-o oarecare lumină schiul alpin și să adune în jurul său câțiva sponsori importanți, pe care nu-i mai vezi prin alte locuri decât la tenis de câmp. E clar că tipul ăsta de om nu doar că trebuie susținut, dar trebuie și exploatat mai ales de către o țară care de multă vreme își găsește eroii doar în sport.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine