Red Bull Oslea Hiride se va desfăşura în acest weekend în Masivul Oslea. Locurile pentru ediţia a VII-a s-au ocupat în mai puţin de 24 de ore. Toate cele 100 de poziţii de la categoria Open s-au ocupat în aproximativ 20 de minute, iar cele de la categoria Pro, care sunt mai puţine (30 la număr), s-au ocupat undeva în 6-7 ore.
”Din fericire, anul acesta zăpada este extraordinară, este din belşug. Sperăm ca sâmbătă dimineaţa să avem o fereastră de vreme bună, fără vânt şi ceaţă, în special să putem să ne desfăşurăm competiţia în aşa fel încât arbitrii, să poată vizualiza fiecare concurent care coboară” – Marius Bucur, organizatorul Oslea Hiride.

RedBull Oslea Hiride este singura competiţie de freeride din România. Este unică deoarece se punctează şi partea de urcare a muntelui. Această competiţie are de fapt două starturi: un start se află jos la baza muntelui, de unde pleacă concurenţii contra cronometru până pe creastă; ajunşi pe creastă, fiecare schior sau snowboarder se echipează şi porneşte la vale pe faţa de concurs, faţă care este pe un teren accidentat. Este un teren care necesită o experienţă ridicată, pentru care se punctează în funcţie de fluiditate, de linie, de control. Rezultatul concurentului se compune din partea de urcare (care este contra timp) şi partea de coborâre.
„Pentru proba de coborâre, concurenții trebuie să fie atenți, în primul rând, la linia pe care și-o aleg, mai precis la gradul de dificultate a acesteia, apoi la fluiditatea și gradul de control pe care îl arată în coborâre și, nu în ultimul rând, la artificiile tehnice – sărituri sau trick-uri executate în coborâre” – Constantin Bodea, membru al juriului Red Bull Oslea Hiride, proba snowboard.
Premiile puse la bătaie pentru această ediție sunt asemănătoare cu cele de la ediția trecută, ce este nou, sunt premiile puse în joc de cei de la Jones și Dakine, cu sprijinul x-sport.ro.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine