Dacă nu ți-ai făcut încă planuri pentru iarna care se apropie, mai ai timp să te decizi să descoperi una din cele mai complete și mai complexe destinații de schi din Europa: Ski amadé.
Găsești aici cam tot ce-ți poți imagina: de la tradiție la modernism, de la celebra “industrie” austriacă de schi dusă la cel mai înalt nivel posibil, la relaxare, slow-life și gastronomie. Aici sunt cele mai moderne instalații de schi, nenumărate oferte pentru toți pasionații de schi și snowboarding, dar și o gamă largă de evenimente, precum și o aniversare care vine cu un gust deosebit.

În cifre, Ski amadé înseamnă cinci regiuni, 760 de kilometri de pârtii, 270 de instalații de transport pe cablu, 260 de cabane de schi și restaurante de munte. Mult! Însă, ceea ce cifrele nu pot spune, este că regiunile Salzburger Sportwelt, Schladming-Dachstein, Gastein, Hochkönig și Grossarltal creează împreună una dintre cele mai fermecătoare destinații de schi din Austria. Oricum, așa cum spuneam la început, Ski amadé este atât de complex, prin caracteristicile diferite ale celor cinci regiuni care o compun, încât e imposibil să nu găsești un loc croit pe stilul și pe nevoile tale. E o diversitate de negăsit în altă parte și merită experimentată cel puțin odată. Pe de altă parte, întrega zonă cunoaște o dinamică și o dezvoltare care o mențin tot timpul cu un pas înaintea vremurilor.

După o iarnă record (2018-2019) cu investiții de peste 108 milioane de euro pentru a garanta cele mai confortabile și moderne dotări, dar și siguranța zăpezii indiferent de nivelul de precipitații, sezonul care începe este la fel de promițător: două noi telecabine de înaltă performanță în Schladming și Hochkönig, noua funcție Friend Tracker în aplicația Ski amadé Guide și aniversarea a 10 ani de Ski & Wine Enjoyment sunt doar câteva argumente pentru a ne aștepta la un alt sezon superb în Ski amadé.
10 ani de Ski & Wine Enjoyment în Ski amadé
Pentru că sunt oameni serioși, care studiază tendințele, austriecii de aici au înțeles printre primii că nevoile și așteptările celor care-și fac un concediu iarna, la munte, se schimbă, se diversifică. Adică doar schiul, oricît ar fi de calitativ, nu mai e suficient.
Sursa: Facebook / Ski amade Sursa: Facebook / Ski amade Sursa: Facebook / Ski amade
Astfel, în urmă cu zece ani a fost lansată o inițiativă gastronomică unică, care a marcat la acea vreme declararea Ski amadé ca punct de reper pentru iubitorii de mâncare excelentă, regională, vinuri și cele mai bune servicii. În prim-plan sunt cele 26 de cabane certificate Ski & Wine Enjoyment Huts, care se disting prin gama largă de selecție de vinuri austriace de înaltă calitate și preparate regionale. Acestea sunt selectate și certificate cu partenerul expert Austrian Wine Marketing și pot fi identificate printr-un semn la intrare.

Mâncarea este regională, sezonieră și proaspăt preparată. În selecția de vinuri austriace fine, este inclus și vinul special Ski amadé și există cel puțin un membru dedicat al personalului care să-ți poată recomanda vinul potrivit pentru felul de mâncare comandat.
Momentul culinar culminant al sezonului de iarnă este Ski & Wine Enjoying Week, din 14 până în 21 martie 2020. Mai mult de 20 de hoteluri oferă deja pentru această săptămână pachete tematice în jurul schiului și vinului austriac, iar degustări de vin vor fi organizate peste tot: în hoteluri, în cabane de schi și chiar în instalațiile de transport pe cablu.
Dacă vă plac aromele tradiționale, trebuie să știți ca există și un eveniment dedicat fermierilor. La aproximativ 30 de căbănuțe, accesibile doar pe schiuri sau pe snowboard, pot fi descoperite, gustate și, desigur, cumpărate feluri diferite de brânză, slănină țărănească, salam local, pâine de la fermă și multe alte delicatese.
Ski amadé Guide – aplicația mobilă care vă ghidează înainte și în timpul vacanței
Am mai vorbit despre aplicația Ski amadé Guide, instrumentul perfect pentru planificarea unei zile de schi. Dotată cu o funcție de navigare și cu hărți inteligente ale pârtiilor și domeniilor schiabile, informații în timp real, precum vremea, instalațiile și starea pârtiei, precum și informații despre puncte de interes precum hoteluri, cabane de schi și restaurante, aplicația mobilă simplifică planificarea zilei perfecte de schi. De anul acesta, odată ajunși pe pârtie, noua funcție Friend Tracker vă ajută să vă localizați prietenii și familia și vă arată cel mai rapid mod de a ajunge la ei! Cu mai mult de 400 de puncte de acces WIFI Gratuite pe tot amadé-ul , utilizatorii pot obține toate informațiile importante chiar pe pârtii sau să-și țină cei dragi acasă la curent cu tot ce li se intampla.

Iar dacă vorbim despre inovație și soluții digitale, trebuie spus că prin magazinul online este mai ușor ca niciodată să achiziționați în avans skipass-ul Amadé și, astfel, să săriți peste cozile de dimineață de la casierie. Iar dacă găsiți în geacă skipass-ul de sezonul trecut, puteți, pur și simplu, să-l reîncărcați online.
Dar, în primul rând, vorbim despre schi. Pentru oricine. Pârtii lungi sau mai scurte, mai dificile sau mai puțin dificile, în gol alpin sau în pădure, indiferent ce preferi, vei găsi aici cu siguranță ceva pe gustul tău. Cel mai mare paradis al schiului din Austria are ceva de oferit întregii familii. Iar pentru cei mici sunt pârtiile pentru începători, dar și pârtiile distractive și traseele de funcross. Acestea sunt un fel de hibrid între pârtie, snow park și cross ski – mici elemente de snow park, plus valuri și viraje de cross ski aduc varietate în ziua de schi și distracție pentru toată lumea. Iar dacă vrei și poți mai mult, merită să încerci unul dintre cele zece snow park-uri adevărate. Aici nu numai că găsești cele mai bune condiții pentru freeskiing și freestyle, dar poți întâlni chiar rideri profesioniști și competiții internaționale de freestyle.
Experiența noastră pe Ski amadé a fost fabuloasă, indiferent în care regiune am schiat. Toate experiențele și poveștile noastre le găsiți în cover story-ul numărului noiembrie-decembrie 2019 al Ski Magazine.
Andrei Huțanu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine