Ski & Outdoor Magazine, la Târgul de Turism Touristica 2020

Ocazie pentru planificarea unei vacanțe perfecte la schi sau pentru una plină de aventură, la vară. O nouă ediție a Târgului de Turism Touristica are loc în acest weekend, la Cluj. Cele mai mari agenții de turism din România sunt prezente și îi așteaptă pe turiști cu oferte cât mai avantajoase.

Ski & Outdoor Magazine vine la târg cu experiența și revistele în care pot fi descoperite destinații de vacanță perfecte și pline de adrenalină. Nu vor lipsi nici premiile pentru cei care ajung în zonă.

Vacanțele rezervate în perioada Early Booking sunt în creștere de la an la an

Conform unui studiu realizat de iAgecy, în 2019 vacanțele de tip „last minute”au înregistrat o scădere de aproximativ 17,5%în mediul online, ceea ce înseamnă că turiștii acordă atenție mai mare destinațiilor pe care le rezervă din timp.

Astfel, pachetele turistice pentru un sejur de o săptămână într-o țară din Europa și nu numai, au devenit tot mai accesibile. Câteva dintre destinațiile cu oferte de reduceri Early Booking de până la 50% sunt: Grecia, Turcia, Bulgaria, Egipt sau Croația.

Oferte early booking

Pentru cei care călătoresc în formulă completă, de la mic la mare, țări precum Grecia sau Turcia sunt alegeri care pun accent pe un confort cât mai mare pentru cei mici: de la activități foarte diverse în timpul zilei până la topogane și spații de joacă pentru toate vârstele. 

Familiile cu copii pot găsi în cadrul târgului oferte în Creta, stațiunea Heraklion, prețuri de la 261 euro, reduse de la 435 euro + taxe aeroport de 95 euro, transport cu avionul din Cluj-Napoca (7 nopți de cazare), sau în Turcia, în Kusadasi prețuri care pornesc de la 319 euro, reduse de la 426 euro + taxe aeroport de 95 euro, transport cu avionul din București (7 nopți de cazare/demipensiune).

Pentru o experiență inedită sau activități de tip circuit, agențiile recomandă destinații precum Egipt, Thailanda, Cambodgia sau Dubai. Spre exemplu, un sejur de 7 zile în Egipt, pornește de la 392 euro, pachet redus de la 582.50 euro + taxe aeroport de 95 euro, transport cu avion din Cluj-Napoca/all inclusive.
 
Alte destinații care se bucură tot mai mult de atenția turiștilor sunt Thailanda, Cambodgia și Dubai – de la 2795€/persoana/circuit de 17 zile, cu plecare din București.

Agențiile au pregătit oferte speciale și pentru luna de miere în destinații precum Sri Lanka sau Mauritius, oferte pentru un pachet de 7 nopți, camera dublă standard și mic dejun inclus cu prețuri care pornesc de la 1600 de euro/persoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *