Campglio, distincția tradiției

Există o categorie aparte de domenii schiabile în Alpi – cele a căror istorie se suprapune cu istoria schiului alpin. Unul dintre ele este Campiglio, în Dolomiti Di Brenta: acum aproape 70 de ani a găzduit prima competiție internațională de schi din Italia, iar acum găzduiește anual o etapă de slalom din Cupa Mondială. Un domeniu titrat, matur, distins.

Noi nu știam toate astea când am ajuns acolo; știam doar că jos plouă, iar sus e ceață. O vreme infectă, însă ne-am apucat de urcat cu gondole și cu telescaune fără cupolă care ne depuneau ciuciulete în vârf, de unde coboram bâjbâind pe pârtii necunoscute.

Într-una din coborâri, m-am surprins chiuind în ploaie, valsând pe o pârtie roșie perfectă sub toate aspectele. Mă nimerisem pe 3-Tre, cea mai titrată pârtie din Campiglio, cea despre care directorul FIS Markus Waldner a afirmat „schiul fără 3-Tre e ca muzica fără Mozart”. Afirmație mare, dar nu exagerată. Zona Campiglio conține trei domenii însumând 150 de kilometri de pârtii – unii pot să spună că-s puțini, dar nouă ne-au ajuns pentru 6 zile. Navigarea între domenii se face cel mai ușor pe schiuri; ai și varianta automobilistică, care implică rătăciri pe străduțe întortocheate și taxe de parcare de 3,5 euro pe zi, sau skibus-uri care circulă rar, se opresc devreme și costă 2 euro pe zi. Hărțile tipărite ale domeniului sunt la scară mare, pe alocuri greu de citit și confuze, însă pârtiile sunt bine marcate și e mai plăcut să te rătăcești pe pârtii decât în ambuteiaje. Atenție însă la întoarcere – deși orarul pârtiilor este 8:30-16:30, instalațiile de transfer între domenii se opresc de pe la 15:45, iar ultimele skibus-uri pleacă în jurul orei 17.

Domeniul Pinzolo, deși este cel mai mic, găzduiește un buchet frumos de pârtii roșii, dintre care cea mai grațioasă e Rododendro: peisagistică și abrupțică în vârf, șerpuitoare și cursivă spre bază, te menține în priză pe întreaga lungime de peste 3 kilometri, îmbinând frumos toate tipurile de teren.

Tot în Pinzolo se adăpostește și „neagra” Tulot: 2,6 kilometri lungime, 880 de metri verticali, 7 minute de odihnă pe gondolă între coborâri. Oricum prelucrezi cifrele astea, se lasă cu mușchi încinși, la modul că simți nevoia să vină cineva să-ți dea jos schiurile la baza coborârii. Fiind cea mai mică stațiune, cu circa 3000 de locuri de cazare, pârtiile sunt foarte libere și se mențin în stare bună mai mult timp.

În Madonna di Campiglio, pe versanții pe care s-a dezvoltat inițial domeniul – Cinque Laghi și Spinale –se găsesc bijuteriile 3-Tre și Nambino și neagra de 2,4 kilometri Spinale Diretissima.

Tot aici se află doi versanți mai domoli – Pradalago, pe care începătorii vor găsi pârtii albastre panoramice și însorite, și Passo Grostè – o zonă cu pârtii predominant line, însă cu peisaje superbe.

Oficial, schiul în afara pârtiilor este interzis prin afișe la intrarea pe instalații, însă angajații domeniului erau deloc preocupați de asta. Într-o noapte a nins 20 de centimetri până pe la 5 dimineața; ne-am trezit cu noaptea-n cap, am înhățat schiurile late și ne-am prezentat la prima gondolă. Surpriză: până la 8:30 ratracele reușiseră să compacteze fiecare metru din cei 150 de kilometri de pârtii! Totuși, pârtiile negre Spinale Diretissima (70), Pancugolo (90) și Grual Nera (103) sunt lăsate nebătute câte o zi după fiecare ninsoare.

Pe harta domeniului apar trei snowpark-uri, însă unul singur se poate numi cu adevărat snowpark: Ursus, în Passo Grostè. Celelalte două, de la Pradalago și Marilleva, au doar câte 4-5 elemente micuțe. Există și o pârtie cronometrată, lângă Folgarida, însă este foarte scurtă și nu merită efortul.

Italienii dezaprobă excesele alcoolice, prin urmare cultura apres-ski-ului este slab reprezentată comparativ cu Austria. În schimb la mâncare stau mult mai bine, deși nu o nimeresc întotdeauna; am mâncat foarte bine în restaurantele de pe Spinale, Dos del Sabion, Cinque Laghi, am mâncat foarte prost la restaurantul din stația gondolei din Folgarida.
În ceea ce privește școlile de schi, am avut experiențe pozitive cu „Scuola Italiana de Sci”, atât la nivel de începători cât și la nivel de avansați. Instructorii – majoritatea localnici – sunt agreabili și competenți, însă nu vorbesc cu toții engleză.

Așa cum scriam la început, Campiglio face parte din categoria selectă a domeniilor cu rădăcini în istoria schiului; a moștenit calitatea unor pârtii trasate pe relieful ideal, perfecționate în decenii și preparate impecabil în fiecare dimineață. M-aș întoarce aici pentru superba pereche 3Tre – Nambino, pentru o coborâre la apus din pasul Grostè,pentru a-mi arde coapsele pe Tulot, pentru o Spinale Diretissima proaspăt ninsă și pentru o Rododendro mlădioasă.

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Ski Magazine și Outdoor Magazine. Le găsești aici.

Text și foto: Iancu Verdeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *