Mikaela Shiffrin revine în forță! Victorie emoționantă la Courchevel

Michel Cottin/Agence Zoom, via Getty Images

Moment emoționant pentru Mikaela Shiffrin la etapa de Cupă Mondială din Courchevel, Franța. Dubla campioană olimpică a câștigat luni prima victorie după moartea accidentală a tatălui ei, Jeff, în urmă cu 10 luni. Ea terminat cursa de slalom uriaș cu 0,82 secunde în fața italiencei Federica Brignone. Locul 3 a fost ocupat de reprezentanta Franței, Tessa Worley, aflată la 0,27 secunde în spatele lui Brignone.

A fost o zi destul de incredibilă. Dar sunt puțin tristă. Este pentru mine o victorie dulce-amară, a spus Mikaela Shiffrin, cu ochii în lacrimi, la finalul cursei.

Ultima victorie a renumitei schioare din SUA a fost în 26 ianuarie, la etapa de super-G din cadrul Cupei Mondiale din Bulgaria, cursă la care a participat și tatăl ei. El a decedat în 2 februarie, iar Shiffrin nu a mai concurat restul sezonului trecut.

Sezonul acesta, Mikaela a mai participat la 3 etape de Cupă Mondială, terminând pe locul 2, 4 și 5. Ea a recunoscut că a fost melancolică după fiecare cursă, pentru că după fiecare competiție obișnuia să dezbată cu tatăl ei prestația și performanțele reușite.

Luni, Mikaela Shiffrin a obținut cea de-a 67-a victorie în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Doar Ingemar Stenmark și Lindsey Vonn au mai multe victorii în palmares: 86, respectiv 82.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine