Poiana Brașov: se deschid 4 pârtii din zona superioară a masivului Postăvaru

Din 1 ianuarie, de la ora 9.00, se va putea schia pe 4 dintre pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul. Mai exact, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Schiorii nu vor avea posibilitatea să schieze până în Poiana Brașov, astfel că vor fi nevoiți să utilizeze și la coborâre telegondola.

De mâine se va putea schia în partea superioară a masivului Postăvarul. Din păcate, temperaturile pozitive, lipsa ninsorii, ne-au adus în această situație, de a nu putea deschide întreg domeniul schiabil. Facem un apel la schiori să păstreze distanța în zonele de așteptare de la telegondolă și, mai ales, la telescaunul Ruia. Timpul de așteptare va fi același, păstrarea distanței va însemna păstrarea sănătății. În măsura în care ne va ajuta și vremea, măcar temperaturile să fie negative, vom continua pregătirea pârtiilor, astfel încât să putem deschide așa cum trebuie întreg domeniul schiabil, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Starea celor patru pârtii este bună, în condițiile în care în majoritatea zilelor s-au înregistrat temperaturi pozitive, chiar și de + 12 sau + 14 grade Celsius, la care s-a adăugat și lipsa precipitațiilor. În aceste condiții, amenajarea a fost foarte dificilă, astfel că în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susținut pentru a fi posibilă deschiderea acestor patru pârtii.

Stratul de zăpadă este de aproximativ 30 de cm grosime în partea superioară a masivului Postăvarul, iar peste 90% din cantitatea de zăpadă de pe pârtii provine din zăpadă artificială.

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

Pentru accesul spre partea superioară a masivului, schiorii vor putea utiliza telegondola și telecabina Kanzel (telecabina mică), iar la coborârea vor putea utiliza telegondola. În zona de schi se va putea utiliza telescaunul Ruia. Va funcționa și telecabina Capra Neagră, dar schiorii nu vor avea acces, pe schiuri, de la aceasta către cele 4 pârtii. Ultima urcare va fi la ora 15.45.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei, plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020, se prelungește, automat, până în 28 martie 2021.

Tarife de transport pe cablu

Prin decizia Consiliului Local, tarifele la transportul pe cablu au rămas la același nivel ca anul trecut.

Tarifele variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.050 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 300 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

Numărul punctelor anulate, indiferent de ziua săptămânii, pentru o călătorie, este 6 pentru telecabina Capra Neagră și telegondola Postăvarul, 5 pentru telecabina Kanzel, 4 pentru telescaunul Ruia, 3 pentru telescaunul Lupului, câte 2 puncte pentru teleschiurile Bradul și Ruia și un punct pentru teleschiul Stadion (sistem de taxare valabil în perioada 1.01.2020 –05.01.2021). 

Comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *