Italia amână deschiderea stațiunilor de schi

Graniță pe pârtiile din Elveția/Italia (Zermatt și Cervinia)

Italia a amânat deschiderea stațiunilor de schi pentru 18 ianuarie. Deschiderea era prevăzută inițial pentru 7 ianuarie, dar autoritățile regionale au solicitat mai mult timp, fiind de părere că nu sunt reunite condiţiile necesare.

Decretul a fost semnat sâmbătă de ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza.

Italia a intrat din nou în lockdown chiar înainte de Crăciun, pentru a evita o explozie a contaminărilor în cursul sărbătorilor de iarnă. Duminica trecută a fost demarată și campania de vaccinare.

Ţara, care a înregistrat sâmbătă 9.166 de cazuri noi şi 364 de morţi, speră că va continua în ianuarie campania de vaccinare cu 470.000 de injecţii prevăzute în fiecare săptămână, potrivit Agerpres.

Franţa, ca şi Italia, are în vedere o posibilă repornire a instalațiilor de transport pe cablu din stațiunile montane cu începere de la 7 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Gabriel Attal, a temperat însă speranțele celor care activează în acest sector, spunând că deschiderea la data respectivă este „puţin probabilă” în contextul unei rate de contaminare ridicate.

Vezi aici care este situația stațiunilor de schi în alte țări din Europa.

Scris: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *